Comunicat de presă

Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 31 decembrie 2017

 

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 decembrie 2017 este de 18.897.271, cu 3.762 mai puțini față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, în data de 11 decembrie 2017, când erau înregistrați 18.904.882 de alegători români.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia și a importului de date de la Direcția Generală de Pașapoarte.

Precizăm că, în intervalul menționat, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:

  • 15.863 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;
  • 88  persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeași perioadă este de 12.101, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.263.570 au domiciliul sau reședința în țară, iar 633.701 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare.

Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reședinţa în ţară.

Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 31 decembrie 2017, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 31 decembrie 2017, aferent fiecărei localități.

Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări.

 

Direcția comunicare și relații externe

15.01.2018

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna decembrie 2017

 

 

TOTAL SUBVENȚIE DECEMBRIE 2017

 

Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic

 

Nr. Crt.  

 

 

 

 

Partidul politic

 

Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016

                  (lei )

 

Valoare  subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii decembrie 2017 (lei)
1 Partidul Social Democrat 1.782.245,95 1.782.245,95
2 Partidul Național Liberal 874.654,57 874.654,57
3 Uniunea Salvați România 250.870,30 250.870,30
4 Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 208.356,55 208.356,55
5 Partidul Mișcarea Populară 137.968,52 137.968,52
6 Uniunea Națională pentru Progresul României* 4.148,40  
      TOTAL 3.258.244,29 3.254.095,89

 

 

 

*Acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naționale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.

 

 

 

Direcția comunicare și relații externe

12.12.2017

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 11 decembrie 2017

 privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 11 decembrie 2017

 

 

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 11 decembrie 2017 este de 18.901.033, cu 3.849 mai puțini față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, în data de 13 noiembrie 2017, când erau înregistrați 18.904.882 de alegători români.

Precizăm că diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia și a importului de date de la Direcția Generală de Pașapoarte.

Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.267.316 au domiciliul sau reședința în țară, iar 633.717 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare.

Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reședinţa în ţară.

Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 11 decembrie 2017, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 11 decembrie 2017, aferent fiecărei localități.

Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări.

Direcția comunicare și relații externe

11.12.2017

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ privind dezbaterea organizată de AEP pe tema bilanțului anului electoral 2016 și a codificării legislației electorale

 privind dezbaterea organizată de AEP pe tema bilanțului anului electoral 2016 și a codificării legislației electorale

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a inițiat și găzduit, în data de 16 noiembrie 2017, o masă rotundă având ca teme bilanțul anului electoral 2016 și codificarea legislației electorale.

La discuții au participat reprezentanți ai formațiunilor politice parlamentare, ai Ministerelor Afacerilor Interne și Afacerilor Externe, precum și ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Președintele AEP, Daniel Barbu, a declarat că obiectivul major al Autorității este realizarea unui Cod electoral, care să unifice toate actele normative din domeniu și care să poată fi aplicat la viitoarele alegeri. Dat fiind faptul că AEP nu are drept de inițiativă legislativă, Daniel Barbu a făcut apel la partidele politice parlamentare să sprijine acest demers menit să asigure mai multă coerență și predictibilitate proceselor electorale.

Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, a afirmat că este nevoie de un Cod electoral și a precizat că la Parlament există 26 de propuneri legislative de modificare a legilor electorale, cea mai veche datând din anul 2010, la care se adaugă două proiecte de lege aflate în dezbaterea comisiilor de specialitate.

Vicepreședintele AEP Marian Muhuleț a prezentat bilanțul anului electoral 2016, insistând asupra elementelor de noutate introduse prin modificările aduse legislației electorale în anul 2015, cum ar fi utilizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), constituirea Corpului experților electorali, introducerea votului prin corespondență la alegerile parlamentare pentru alegătorii români din diaspora și înregistrarea video și audio a numărării voturilor și centralizării rezultatelor.

Reprezentanții partidelor politice au opinat că ar trebui extinse la toate tipurile de scrutin prevederile privind informatizarea secțiilor de votare și desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din rândul Corpului experților electorali.

În acest context, Cristian Leahu, șeful Departamentului legislativ din cadrul AEP, a prezentat un proiect de modificare a legislației electorale privind alegerile europarlamentare și prezidențiale, care vizează, printre altele, introducerea SIMPV, a Corpului experților electorali și a obligativității înregistrării video și audio a numărării voturilor și centralizării rezultatelor.

Vicepreședintele AEP Constantin-Florin Mitulețu-Buică a propus ca întregul proces electoral din ziua votării să fie înregistrat video și audio și să poată fi urmărit online.

Concluzia generală a participanților la dezbateri a fost că legislația electorală trebuie îmbunătățită și că este utilă continuarea consultărilor cu toți actorii implicați în organizarea și desfășurarea alegerilor.

Direcția comunicare și relații externe

17.11.2017

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna noiembrie 2017

 

TOTAL SUBVENȚIE NOIEMBRIE 2017

 

Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic

Nr. Crt.  

 

 

 

 

Partidul politic

 

Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016

                  (lei )

 

Valoare  subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii noiembrie 2017 (lei)
1 Partidul Social Democrat 1.782.245,95 1.782.245,95
2 Partidul Național Liberal 874.654,57 874.654,57
3 Uniunea Salvați România 250.870,30 250.870,30
4 Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 208.356,55 208.356,55
5 Partidul Mișcarea Populară 137.968,52 137.968,52
6 Uniunea Națională pentru Progresul României* 4.148,40  
      TOTAL 3.258.244,29 3.254.095,89

 

 

*Acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naționale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.

 

Direcția comunicare și relații externe

16.11.2017

 

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 13 noiembrie 2017

 

 privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral  la data de 13 noiembrie 2017

 

Autoritatea Electorală Permanentă informeaza că numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 13 noiembrie 2017 este de 18.904.882.

Precizăm că actualizarea numărului de alegători se realizează ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia și a importului de date de la Direcția Generală de Pașapoarte.

Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.271.129 au domiciliul sau reședința în țară, iar 633.753 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare.

Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reședinţa în ţară.

Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 13 noiembrie 2017, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 13 noiembrie 2017, aferent fiecărei localități.

Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări.

Direcția comunicare și relații externe

13.11.2017

 

 

 

 

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind programarea tragerii la sorți computerizate pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora la alegerile parțiale din data de 5 noiembrie 2017

 

 

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că la data de 31 octombrie 2017 va avea loc tragerea la sorți computerizată prin care instituția noastră va desemna președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite pentru alegerile parțiale care vor avea loc pe 5 noiembrie 2017 și locțiitorii acestora.

Potrivit legislației electorale în vigoare, președintele biroului electoral al secției de votare și locțiitorul acestuia sunt desemnați de către Autoritatea Electorală Permanentă, în ședință publică, anunțată cu cel puțin 24 de ore înainte, prin tragere la sorți computerizată, organizată la nivel județean sau al municipiului București, cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor, pe funcții, dintre persoanele înscrise în Corpul experților electorali, cu domiciliul sau reședința în județul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de sediul secției de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.

Precizăm că tragerea la sorți computerizată va avea loc în prezența președinților birourilor electorale de circumscripție, iar rezultatele acesteia vor fi aduse la cunoștință publică prin afișare pe site-ul Autorității Electorale Permanente, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripție și pe site-urile acestora.

În Anexă se regăsește programarea ședințelor publice pentru tragerea la sorți a președinților birourilor electorale și a locțiitorilor acestora.

 

Direcția comunicare și relații externe

30.10.2017

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind implicarea AEP ca membru fondator în cadrul Asociației Internaționale a Femeilor din Managementul Electoral (WEM – International)

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a acceptat invitația Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Republica Moldova de a deveni membru fondator al Asociației Internaționale a Femeilor din Managementul Electoral (WEM – International), a cărei festivitate de lansare a avut loc în data de 17 octombrie 2017 la Chișinău.

Prezent la ceremonie, președintele Autorității Electorale Permanente, Daniel Barbu, a declarat că susține implicarea Autorității ca membru fondator al acestei organizații care promovează egalitatea de gen, considerând că un astfel de proiect este nu doar oportun, ci și esențial pentru propagarea și consolidarea practicilor democratice la nivel mondial.

 

            În cadrul evenimentului de lansare a WEM – International, au fost prezentate proiectul asociației, statistici ale statelor participante privind egalitatea de gen la nivel național și european și a fost realizat un schimb de opinii și bune practici pe această temă.

 

            Precizăm că demersurile pentru înființarea Asociației Internaționale a Femeilor din Managementul Electoral au demarat în iunie 2016, pe baza unui proiect inițiat de CEC din  Republica Moldova și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral de pe lângă Comisia Electorală Centrală (CICDE), având susținerea Programului ONU „Femeile în politică” și a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) „Îmbunătățirea calității democrației prin suport parlamentar și electoral”, cu sprijinul  financiar al guvernelor Suediei și Norvegiei.

 

            Asociația urmărește să mobilizeze organismele de management electoral din țările membre pentru implementarea angajamentelor reale în domeniul egalității de gen și promovarea șanselor egale a ambelor genuri de accedere la toate nivelurile de luare a deciziilor în viața politică, economică și publică.

            Obiectivele WEM – International sunt:

 

  • Să realizeze legătura între organismele electorale interesate în promovarea egalității de gen;
  • Să ofere o bază de date privind egalitatea de gen în cadrul organismelor electorale și al proceselor electorale;
  • Să faciliteze schimbul de bune practici și schimbul de informații privind egalitatea de gen în cadrul organismelor electorale și al proceselor electorale;
  • să acorde o recunoaștere deosebită organismelor electorale care reprezintă un model de bune practici în promovarea femeilor la toate nivelurile decizionale ale managementului electoral.

Direcția comunicare și relații externe

18.10.2017

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind apelul AEP către societatea civilă de a participa la realizarea unei monografii a alegerilor pentru primul Parlament al României Mari

 Autoritatea Electorală Permanentă invită societatea civilă să se implice în realizarea unei monografii a alegerilor din anul 1919 pentru primul Parlament al României Mari, AEP propunându-și să marcheze Centenarul Marii Uniri printr-un demers colectiv de reconstituire a unui moment de referință pentru istoria democrației noastre.

Pentru a reda imaginea completă a configurației primului legislativ ales după înfăptuirea Marii Uniri este nevoie, pe lângă referințe istorice specifice, și de date referitoare la fiecare deputat și senator. În acest sens, este utilă orice informație validă care poate completa fișa biografică a fiecărui parlamentar (fotografii, nume și prenume, studii, carieră profesională și politică, stare civilă, ideologie, surse bibliografice etc). Multe astfel de informații pot fi găsite în presa vremii, locală și centrală, în arhivele publice locale, în arhivele personale sau în memoria urmașilor.

Accesul personalului AEP la aceste surse fiind limitat, invităm pe toți cei care dețin informații despre oricare dintre parlamentarii aleși în anul 1919 să le transmită Autorității Electorale Permanente la adresa de e-mail centenar.alegeri@roaep.ro

Menționăm că aportul cetățenilor la realizarea acestei monografii în format print și electronic va fi recompensat cu menționarea numelor acestora în caseta colectivului redacțional și în publicarea lor pe pagina oficială de Internet a AEP.

Precizăm că lista deputaților și senatorilor din primul Parlament al României Mari este publicată pe site-ul www.roaep.ro la rubrica „Centenar alegeri” și poate fi consultată accesând linkul http://www.roaep.ro/prezentare/centenar-alegeri/

Direcția comunicare și relații externe