Galerie foto eveniment



 

DISCURSUL PREȘEDINTELUI AUTORITĂȚII ELECTORALE PERMANENTE,
Domnul CONSTANTIN-FLORIN MITULEȚU-BUICĂ

 

Bună ziua,

Domnule ministru consilier al ambasadorului Republicii Moldova la București, doamnelor și domnilor invitați, stimați colegi,

Am onoarea să fiu cel de-al patrulea președinte al Autorității Electorale Permanente și primul președinte care organizează acest eveniment. În anul 2017 am propus domnului președinte Daniel Barbu ca pe site-ul Autorității Electorale Permanente să postăm un scurt istoric al celor care au condus Autoritatea Electorală Permanentă ca președinti, vicepreședinți și secretari generali, ca ”să nu ne uităm înaintașii, iar cei care vor veni după noi să nu ne uite la rândul lor”, lucru cu care domnul președinte a fost de acord și care s-a și realizat.

Nu întâmplător am stabilit această dată de 29 octombrie ca zi a Autorității Electorale Permanente, deoarece data de 29 octombrie 2003 este data la care a fost adoptată în Parlament Legea de revizuire a Constituției României din 1991, prin care la art. 73 alin. (3) lit. a), se introducea Autoritatea Electorală Permanentă ca instituție nouă.

Ne aflăm la 16 ani de la înființarea, prin Constituția României, a Autorității Electorale Permanente și la 15 ani de la primele alegeri la care conducerea Autorității Electorale Permanente, președintele și cei doi vicepreședinți, participă ca membri de drept într-un birou electoral central.

Sunt totodată onorat să fiu cel care deschide evenimentul de o mare însemnătate pentru alegerile libere din România, și anume celebrarea a 100 de ani de la primele alegeri din România Mare, din 2 – 9 noiembrie 1919.

La 18 ani, am votat și eram primul alegător din Craiova care a votat la alegerile locale generale din vara lui 1996, iar în cadrul unui interviu din acea dimineață, am spus că „noi, ca cetățeni, avem drepturi, dar și obligații, iar unul dintre aceste drepturi este dreptul la vot și trebuie să îl exercităm cu mândrie și interes, căci numai prin participare putem decide viitorul și rog toți românii să iasă la vot”.

După alegerile locale generale din vara lui 1996, am decis să mă implic ca membru activ al unui partid politic, iar la alegerile parlamentare/prezidențiale din 1996 eram deja pentru prima dată membru într-o secție de votare. Am fost atras de domeniul electoral, iar de atunci am participat până în prezent la toate alegerile, fie membru al unei secții de votare, observator intern, președinte de secție de votare, membru al unui birou electoral județean și membru al biroului electoral central. În acest timp, am constatat că am participat la 25 de evenimente electorale.

Am fost numit în Autoritatea Electorală Permanentă, vicepreședinte pentru perioada martie 2015 – ianuarie 2018, secretar general pentru perioada ianuarie 2018 – februarie 2019 și președinte începând cu februarie 2019, funcții pe care le-am ocupat cu onoare și cu demnitate, în spiritul Constituției României și în litera legii.

Știu un singur lucru, prin vot începe democrația și mai știu că democrația este scumpă, dar sigură. Unele dintre dintre principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii. De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului, pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat.

Un element important al democrației este Constituția. Acest document, votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.

Ca președinte al Autorității Electorale Permanente, consider că această funcție este o încununare a activității unui specialist în domeniul electoral și îmi propun ca pentru viitor să prezint decidenților politici un proiect de cod electoral și un cod pentru organizarea și funcționarea partidelor politice, cel de-al doilea cuprinzând și partea de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale.

Vă garantez că alegerile sub conducerea mea vor fi transparente, libere și corecte, iar Autoritatea Electorală Permanentă va avea un nivel ridicat de transparență și integritate.

Am acceptat întotdeauna lângă mine doar oameni de bună credință și buni profesioniști, și garantez că cei care asigură în acest moment conducerea și coordonarea unor activități în cadrul Autorității Electorale Permanente se mulează perfect pe aceste cerințe, fie la nivel central, fie la nivel local. Consider că doar dacă avem funcționari de bună credință și bine pregătiți putem realiza ceea ce au realizat înaintașii nostri, pe care cu  bună intenție îi amintim în cartea pe care lansăm astăzi – ”1919 Primele alegeri parlamentare din România Mare”.

Acestă instituție a evoluat foarte mult de la înființare, sub toate conducerile și va evolua continuu, deoarece desfășurarea proceselor electorale evoluează odată cu evoluția tehnologiei și nu numai.

Mulțumesc celor care au precedat și celor care vor continua această activitate, mulțumesc celor prezenți la cele două evenimente de astăzi, 29 octombrie 2019.

Închei mulțumind colegilor mei din țară, de la birourile județene, filiale și din cadrul aparatului central pentru munca, nu tocmai ușoară, pe care cu mândrie o desfășoară și închei mulțumind colegilor și partenerilor noștri de la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Institutul Național de Statistică (INS), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), dar și Poștei Române, care a devenit partener în alegeri începând cu anul 2016, celor din aparatul central al acestor instituții, dar și din aparatul local al acestora, care fac împreună cu colegii noștri ca lucrurile să se desfășoare legal și mult mai ușor.

LA MULȚI ANI Autorității Electorale Permanente și oamenilor care o compun!

 

Ceremonia aniversară a Autorității Electorale Permanente, 29 octombrie 2019