Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea Metodologiei de admitere în Corpul experților electorali

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea Metodologiei de admitere în Corpul experților electorali

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informeaza că a elaborat și a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de admitere în Corpul experților electorali.

În conformitate cu prevederile art. 118 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, corpul experţilor electorali reprezintă evidenţa permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară sau locţiitori ai acestora, înfiinţată, gestionată şi actualizată de către Autoritatea Electorală Permanentă.

De asemenea, potrivit art. 118 alin. (4) din aceeași lege, corpul experţilor electorali din străinătate reprezintă evidenţa permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate sau locţiitori ai acestora, înfiinţată, gestionată şi actualizată de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Precizăm că modalitatea de admitere în corpul experților electorali este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora aceasta se face pe baza avizului favorabil acordat de Autoritatea Electorală Permanentă pentru activitatea anterioară ca preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia, precum şi pe bază de examen.

Proiectul de hotărâre a Autorității Electorale Permanente a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la data de 02.09.2019 și poate fi consultat la secțiunea Legislaţie electorală – Transparență decizională.

Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ menționat pot fi transmise la adresa de e-mail departamentul.legislativ@roaep.ro până la data de 06.09.2019.

 

 

Direcția comunicare

02.09.2019

Comunicat de presă privind constituirea Biroului Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2019

Comunicat de presă privind constituirea Biroului Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2019

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că astăzi, 01 septembrie 2019, a fost constituit Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerea Președintelui României din anul 2019.
Procesul-verbal încheiat cu ocazia constituirii Biroului Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2019 poate fi consultat pe pagina web a BEC,

http://prezidentiale2019.bec.ro/
, la secțiunea Comunicate, accesibilă pe prima pagină a site-ului, subsecțiunea Comunicate ale Biroului Electoral Central.
În cadrul ședinței BEC de astăzi a fost adoptată Decizia privind datele la care se consideră împlinite termenele prevăzute de Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la alegerile pentru Președintele României în anul 2019, care poate fi consultată la următorul link http://prezidentiale2019.bec.ro/documente/decizii-2/hotarari-ale-biroului-electoral-central-adoptate-in-interpretarea-legii/.

 
Direcția comunicare
01.09.2019

Comunicat de presă privind avertismentul președintelui AEP referitor la numărul mic de înregistrări pe portalul www.votstrainate.ro

Comunicat de presă privind avertismentul președintelui AEP referitor la numărul mic de înregistrări pe portalul www.votstrainate.ro

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) constată că, după 33 de zile de funcționalitate a portalului www.votstrainate.ro, numărul cetățenilor români care s-au înregistrat ca alegători în străinătate este dezamăgitor de mic, în condițiile în care mai sunt doar 13 zile pentru înscriere.
Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, face un apel către toți cetățenii care se află în străinătate cu documente legale de şedere (conform Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1627 din 26.08.2019, care abrogă Ordinul nr. 500/2016) să se înregistreze, pentru ca autoritățile române să înființeze secții de votare conform numărului de înregistrări, şi nu pe baza unor informații vehiculate în spațiul public referitoare la numărul de cetățeni care s-ar afla într-o localitate sau stat.
”Dacă la scrutinul din 26 mai au fost organizate în străinătate 441 de secții de votare şi au votat aproape 400.000 de cetățeni, acum estimările MAE arată că trebuie înființate nu mai puțin de 900 de secții de votare, estimări care nu au în spate o evidență clară a intenției de vot la alegerile prezidențiale din anul 2019, respectiv în datele de 8, 9, 10 noiembrie şi 22, 23, 24 noiembrie2019”, a precizat președintele AEP.
Reamintim că, potrivit legii, dacă se înregistrează cu opțiunea pentru vot la secțiile de votare cel puțin 100 de cetățeni din aceeași localitate sau grup de localități, pentru aceștia va fi înființată o secție de votare.
Datele privind prezența la vot în străinătate pot fi vizualizate la adresa https://prezenta.bec.ro/europarlamentare26052019/abroad-pv-final.
„Mă aștept ca măcar cei aproape 400.000 de cetățeni români care au votat la europarlamentare, unii așteptând multe ore la coadă, să se înregistreze, astfel încât să nu avem secții de votare care să funcționeze nejustificat”, a mai spus Constantin-Florin Mitulețu-Buică.
Președintele AEP precizează că a luat act de solicitările unor cetățeni români către misiunile diplomatice pentru înființarea câtorva sute de secții de votare în străinătate, dar că, pe baza înregistrărilor de până acum, nu ar putea fi înființate legal nici măcar zece secții de votare.
Astfel, până astăzi, 29 august 2019, ora 16.00, erau înregistrați pe portalul www.votstrainate.ro doar 13.800 de alegători români pentru vot la secția de votare și doar 14.401 de alegători pentru votul prin corespondență.
În topul înregistrărilor sunt Marea Britanie, Germania și Spania, dar cu un număr foarte mic în comparație cu numărul de cetățeni români care au votat în aceste țări la scrutinul din 26 mai 2019.
O statistică defalcată a situației înregistrărilor pe țări poate fi vizualizată pe www.votstrainate.ro la următoarele linkuri:
https://www.votstrainatate.ro/VotLaSectie/Statistica
https://www.votstrainatate.ro/VotCorespondenta/Statistica

Președintele AEP reiterează îndemnul către cetățenii români din străinătate să opteze pentru votul prin corespondență, a cărui procedură este simplă, sigură și eficientă și care reprezintă o modalitate modernă de vot anticipat la distanță.
Precizăm că pentru exercitarea votului prin corespondență trebuie parcurși următorii pași:
1. ÎNREGISTRAREA – completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate și copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (vezi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1627 din 26.08.2019, care abrogă Ordinul nr. 500/2016).
2. PRIMIREA DOCUMENTELOR – Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin cores¬pondenţă:
• două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două autocolante cu menţiunea „VOTAT”, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot;
• două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondență din țară, pe care alegătorul care a optat pentru transmiterea votului prin corespondență în țară îl va aplica pe plicul exterior.
3. VOTAREA
• Pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea „VOTAT” pe patrulaterul cu candidatul preferat;
• Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează;
• Se completează certificatul de alegător, menţio¬nând data şi semnând olograf;
• Se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează;
ATENȚIE! În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru Președintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conține candidatul pentru care optează, alegătorul se asigură că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin.
4. EXPEDIEREA – Alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate are trei variante de expediere a plicului exterior sigilat care conține votul său:
– îl trimite în țară, depunând plicul la orice oficiu poștal ori în orice cutie poștală a statului-gazdă;
– îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa;
– îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din țara-gazdă după caz.
Constantin-Florin Mitulețu-Buică îi asigură pe toți cetățenii că datele lor personale sunt în siguranță și că acestea sunt folosite de AEP și MAE exclusiv pentru aceste alegeri, fiind exclusă posibilitatea ca acestea să poată fi accesate de alte entități sau instituții.

 
Direcția comunicare
29.08.2019

Comunicat de presă privind începerea perioadei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2019

Comunicat de presă privind începerea perioadei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2019

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că astăzi, 28 august 2019, începe perioada electorală pentru alegerea Președintelui României, aceasta urmând a se încheia după publicarea rezultatului scrutinului în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La alegerile prezidențiale din acest an, programate în data de 10 noiembrie 2019 (primul tur) și 24 noiembrie (turul al doilea), se vor aplica, în premieră, o serie de modificări legislative menite să faciliteze exercitarea dreptului de vot de către cetățenii români din străinătate și să confere procesului electoral mai multă transparență și acuratețe.
Astfel, pentru cetățenii români din străinătate, legislația electorală care reglementează alegerile prezidențiale din acest an a introdus următoarele facilități:
Posibilitatea de a vota prin corespondență, evitând astfel aglomerația și cozile de la secțiile de votare, dar și costul deplasărilor. Alegătorii care optează pentru acest tip de vot trebuie să se înregistreze online pe portalul
www.votstrainatate.ro.
Posibilitatea de a vota la o secție de votare mai aproape de casă, înregistrându-se online cu această opțiune pe portalul www.votstrainatate.ro. Dacă s-au înregistrat cu această opțiune cel puțin 100 de cetățeni din aceeași localitate sau grup de localități, pentru aceștia va fi înființată o secție de votare.
Posibilitatea de a vota la secțiile de votare din străinătate pe durata a 3 zile pentru fiecare tur de scrutin. Votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12,00 şi se încheie la ora locală 21,00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00. În fiecare dintre cele trei zile, legea prevede posibilitatea prelungirii votării până la ora 23,59 pentru alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.
O altă noutate introdusă la alegerile prezidențiale din acest an o constituie utilizarea, în toate secțiile de votare din țară și din străinătate, a Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), care constituie o garanție a corectitudinii și transparenței procesului electoral.
În ceea ce privește campania electorală, menționăm că, pentru prima dată la un scrutin prezidențial, aceasta va fi finanțată de la bugetul de stat, controlul și rambursarea cheltuielilor fiind efectuate de Autoritatea Electorală Permanentă în baza Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 
Direcția comunicare
28.08.2019

Comunicat de presă privind apelul președintelui AEP către cetățeni pentru implicarea lor în alegeri ca experți electorali

Comunicat de presă privind apelul președintelui AEP către cetățeni pentru implicarea lor în alegeri ca experți electorali

 

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, lansează un apel către cetățenii români interesați să se implice în alegerile prezidențiale din acest an, recomandându-le să se alăture echipei AEP în calitate de experți electorali.
„Odată intrați în Corpul experților electorali, cetățenii au șansa de a participa la tragerile la sorți pentru toate alegerile și, din poziția lor de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sau de locțiitori ai acestora, au posibilitatea de a contribui nemijlocit la derularea unor procese electorale corecte și transparente”, a afirmat președintele Autorității.
Precizăm că, până cel mai târziu la data de 27 octombrie 2019, AEP va desemna, prin tragere la sorți, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora pentru alegerea Președintelui României din 10 noiembrie 2019.
Menționăm că exercitarea funcției de președinte al biroului electoral al secției de votare sau de locțiitor al acestuia prezintă și avantaje pecuniare. Astfel, în perioada funcționării birourilor electorale ale secțiilor de votare ce se vor constitui pentru alegerea Președintelui României din anul 2019, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora vor primi pentru fiecare zi de activitate o indemnizație de 190 de lei (pentru maximum 5 zile în primul tur și 3 zile în turul al doilea).
Persoanele interesate să acceadă în Corpul experților electorali pot trimite cereri de admitere, însoțite de copii ale actelor de identitate și copii ale documentelor care atestă studiile, la adresa de e-mail
expert@roaep.ro sau la structurile teritoriale ale AEP.
Cei care nu mai doresc să facă parte din Corpul experților electorali trebuie să solicite în scris Autorității Electorale Permanente retragerea din Corpul experților electorali, în cel mult 5 zile de la data începerii perioadei electorale, printr-o cerere însoțită de copia actului de identitate.
Facem mențiunea că, în cazul alegerilor prezidențiale din acest an, perioada electorală începe în data de 28 august 2019.
Persoanele care, din motive întemeiate, nu pot îndeplini funcția de președinte al biroului electoral al unei secții de votare sau de locțiitor al acestuia la acest scrutin, trebuie să solicite în scris Autorității Electorale Permanente suspendarea din Corpul experților electorali pe durata alegerilor, cel mai târziu cu 30 de zile înaintea zilei alegerilor.
Precizăm că cererile de suspendare și de retragere trebuie semnate olograf și transmise prin e-mail la adresele structurilor teritoriale ale AEP sau depuse la sediul acestora.
Modelele cererilor de admitere, suspendare și retragere din Corpul experților electorali se regăsesc la adresa https://www.registrulelectoral.ro/sectiunea_publica.
Datele de contact ale structurilor teritoriale ale AEP se regăsesc la adresa http://www.roaep.ro/prezentare/filiale.
Mai multe informații privind Corpul experților electoral se regăsesc pe site-ul www.roaep.ro la adresa http://www.roaep.ro/instruire/corpul-expertilor-electorali/.

 
Direcția comunicare
28.08.2019

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP pentru aprobarea normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP pentru aprobarea normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal

Autoritatea Electorală Permanentă informează că a elaborat și a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente privind aprobarea normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția, desemnarea și atribuțiile operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Prin proiectul de hotărâre se propune a fi reglementate, în principal, următoarele:
– funcționalitățile SIMPV;
– procedura de urmat în cazul disfuncționalității SIMPV;
– condițiile de înregistrare video-audio neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor;
– selecția, desemnarea și atribuțiile operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Totodată, se stabilesc evidențele pe baza cărora se constituie SIMPV, se propune reglementarea elementelor principale ale SIMPV, se propun activitățile ce trebuie realizate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru dezvoltarea și implementarea SIMPV, precum şi elaborarea de către Direcţia generală sistemul informațional electoral naţional din cadrul Autorităţii Electorale Permanente, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a procedurilor şi instrucțiunilor privind măsurile de securitate în legătură cu gestionarea și utilizarea SIMPV.

În același timp, sunt prevăzute condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care doresc să fie operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, procedura de depunere a cererilor, evaluarea și desemnarea operatorilor, modalitatea de acces a acestora în interfața ADV, măsurile care trebuie întreprinse de operatori în preziua votării și în ziua/zilele votării și atribuțiile operatorilor de calculator, inclusiv cele privind înregistrarea video-audio neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru numărarea voturilor.

Proiectul de hotărâre reglementează și mesajele care vor fi returnate de SIMPV, în mod distinct, pentru alegerile locale, parlamentare şi prezidențiale. De asemenea, sunt stabilite operațiunile care trebuie îndeplinite în cazul disfuncționalității SIMPV.

Proiectul de hotărâre a fost publicat la data de 26.08.2019 pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Legislaţie electorală – Transparenţă decizională și poate fi consultat accesând următorul link: http://www.roaep.ro/legislatie/transparenta-decizionala/.
Observațiile şi propunerile privind proiectul de act normativ menționat pot fi transmise la adresa de e-mail registratura@roaep.ro, până la data de 02.09.2019.

 
Direcția comunicare
27.08.2019

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea modelelor ștampilelor electorale care vor fi folosite la alegerile prezidențiale din anul 2019

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea modelelor ștampilelor electorale care vor fi folosite la alegerile prezidențiale din anul 2019

 

Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat și a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea modelelor ștampilelor electorale care vor fi folosite la alegerile pentru Președintele României din anul 2019.

Prin acest act normativ se propune aprobarea modelului ştampilei Biroului Electoral Central, al ştampilei biroului electoral județean, al ştampilei biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, al ştampilei biroului electoral al sectorului municipiului București, al ştampilei de control a biroului electoral al secţiei de votare pentru judeţe şi pentru sectoarele Municipiului Bucureşti, al ştampilei de control pentru birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate, al ștampilei de control a biroului electoral pentru votul prin corespondență cu sediul în România, al ștampilei de control a biroului electoral pentru votul prin corespondență cu sediul în afara țării, precum şi a modelului ştampilei cu menţiunea „VOTAT”, care vor fi folosite la alegerile pentru Președintele României.

Precizăm că proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la data de 21 august 2019 și poate fi consultat la secțiunea Legislaţie electorală – Transparență decizională.

Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ menţionat pot fi transmise la adresa de e-mail departamentul.legislativ@roaep.ro până la data de 28 august 2019.

 

 

 

Direcția comunicare

22.08.2019

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea modelelor listelor electorale care vor fi folosite la alegerile prezidențiale din anul 2019

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea modelelor listelor electorale care vor fi folosite la alegerile prezidențiale din anul 2019

 

Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat și a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea modelelor listelor electorale permanente, a modelelor listelor electorale suplimentare și a modelului extrasului din listele electorale care vor fi folosite la alegerile pentru Președintele României.

Prin acest act normativ se propune aprobarea următoarelor modele ale listelor electorale utilizate la alegerile pentru Președintele României:

  1. a) modelul listei electorale permanente din țară, prevăzut în anexa nr. 1;
  2. b) modelul listei electorale permanente din străinătate, prevăzut în anexa nr. 2;
  3. c) modelul listei electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență, prevăzut în anexa nr. 3;
  4. d) modelul listei electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență, utilizat pentru consemnarea alegătorilor care au votat prin corespondență, prevăzut în anexa nr. 4;
  5. e) modelul listei electorale suplimentare utilizate în țară, prevăzut în anexa nr. 5;
  6. f) modelul listei electorale suplimentare utilizate în străinătate, prevăzut în anexa nr. 6;
  7. g) modelul extrasului din listele electorale, prevăzut în anexa nr. 7.

Precizăm că proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la data de 21 august 2019 și poate fi consultat la secțiunea Legislaţie electorală – Transparență decizională.

Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ menţionat pot fi transmise la adresa de e-mail departamentul.legislativ@roaep.ro până la data de 28 august 2019.

 

 

 

Direcția comunicare

23.08.2019

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea modelelor documentelor care vizează candidaturile la alegerile prezidențiale din acest an

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea modelelor documentelor care vizează candidaturile la alegerile prezidențiale din acest an

 

Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat și a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea modelului cererii de înregistrare a candidaturii, a modelului declaraţiei de acceptare a candidaturii şi a modelului declaraţiei de renunţare la candidatură care vor fi folosite la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019.

Prin acest act normative se următoarele măsuri tehnice principale:

  • stabilirea modelului cererii de înregistrare a candidaturii;
  • stabilirea modelului declarației de acceptare a candidaturii;
  • stabilirea modelului declarației de renunțare la candidatură.

De asemenea, prin proiectul menţionat se stabileşte că prevederile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Precizăm că proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la data de 21 august 2019 și poate fi consultat la secțiunea Legislaţie electorală – Transparență decizională.

Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ menţionat pot fi transmise la adresa de e-mail departamentul.legislativ@roaep.ro până la data de 28 august 2019.

 

 

 

Direcția comunicare

23.08.2019