Comunicat de presă privind acreditările eliberate de AEP instituțiilor mass-media interne, asociațiilor și fundațiilor, jurnaliștilor străini și observatorilor internaționali la alegerile parlamentare din anul 2020



Comunicat de presă privind acreditările eliberate de AEP instituțiilor mass-media interne, asociațiilor și fundațiilor, jurnaliștilor străini și observatorilor internaționali la alegerile parlamentare din anul 2020


În vederea observării alegerilor parlamentare, Autoritatea Electorală Permanentă a eliberat 192 de acreditări, cele mai multe fiind solicitate de presa internă și de către observatorii internaționali.

Astfel, pentru instituțiile mass-media interne centrale și locale au fost eliberate 95 de acreditări, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Prezentare/Acreditări, accesând următorul link: https://www.roaep.ro/prezentare/observatori-interni-alegeri-parlamentare/

Observatorii internaționali și-au arătat interesul pentru scrutinul parlamentar din România, iar lista organizațiilor, instituțiilor și organismelor externe care au solicitat acreditări  poate fi consultată accesând https://www.roaep.ro/prezentare/observatori-internationali-alegeri-parlamentare-2020/

AEP a acreditat 30 observatori internaționali, dintre care 26 sunt reprezentanți din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa - Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR).

Au mai fost eliberate 27 de acreditări pentru jurnaliști străini reprezentând instituții mass-media precum France Presse, Asociation Press, European Pressphoto Agency (EPA), MTVA.  

Pentru asociații și fundații interne au fost eliberate 40 de acreditări, lista acestora putând fi consultată la adresa https://www.roaep.ro/prezentare/organizatii-neguvernamentale-alegeri-parlamentare-2020/

Potrivit legii, persoanele acreditate pot asista la operaţiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 6,00 şi terminând cu momentul încheierii şi semnării de către membrii biroului electoral al secţiei de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secţia respectivă numai pe baza ecusonului emis de către asociaţia sau fundaţia acreditată de către Autoritatea Electorală Permanentă, însoţite de actul de identitate.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, reprezentanții mass-media și observatorii nu pot interveni în niciun mod în organizarea şi desfășurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris preşedintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi.

Precizăm că orice act de propagandă electorală, precum şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secţia de votare.

Mai menționăm că la biroul electoral al secţiei de votare persoanele acreditate pot staţiona numai în spaţiul stabilit în acest sens în localul de vot de către preşedintele biroului electoral respectiv.

 

 

Direcția comunicare

05.12.2020

Alte articole: