Comunicat de presă privind desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020



Comunicat de presă privind desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 au intrat în linie dreaptă: la unele secții de votare din străinătate, precum cele din Australia și Noua Zeelandă, cetățenii români pot să se prezinte la urne încă din această noapte.

Reamintim că cetățenii români cu domiciliul sau reședința străinătate au la dispoziție două zile pentru a-și exercita dreptul de vot la secțiile de votare, conform următorului program:

  • sâmbătă, 5 decembrie 2020, între orele 7-21;
  • duminică, 6 decembrie 2020, între orele 7-21.

Menționăm că în ambele zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Pentru aceste alegeri, AEP a aprobat, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), organizarea a 748 de secții de votare în străinătate. Lista sediilor secțiilor de votare din străinătate poate fi consultată pe site-ul instituției, www.roaep.ro, dar și pe pagina de Internet a MAE, www.mae.ro. Harta interactivă a secțiilor de votare din străinătate poate fi accesată la următorul link: https://www.mae.ro/maps/4083

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

▪ paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu;

▪ paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu;

▪ paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.

Cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, însoţite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reşedinţei: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar.

Potrivit art.1 din Decizia nr 35/2020 a Biroului Electoral Central (BEC), alegătorul care deține un act de identitate din cele prevăzute mai sus, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestuia.

Cetățenii care și-au exprimat opțiunea de a vota prin corespondență vor primi un e-mail de confirmare în cazul în care plicul a ajuns la termen la biroul electoral pentru votul prin corespondență sau la misiunile diplomatice și oficiile consulare.

Dacă plicul exterior nu a sosit până la data de 3 decembrie, ora 23:59, la destinațiile indicate mai sus, alegătorii vor primi un e-mail de informare, cu mențiunea că se vor putea deplasa la cea mai apropiată secție de votare din țara de reședință sau de domiciliu, pentru a-și exercita dreptul de vot.

Spre deosebire de votarea în țară, toți membrii secțiilor de votare din străinătate sunt echipați cu tablete și exercită rolul de operatori de calculator. Alegătorii semnează digital pe suprafața tabletei, iar listele suplimentare sunt, de asemenea, electronice.

În țară au fost organizate 18.802 secții de votare, lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Management Electoral / Geografie electorală / Registrul secțiilor de votare.            

Alegătorii pot afla secția de votare la care sunt arondați accesând www.registrulelectoral.ro

Votarea în țară are loc duminică, 6 decembrie 2020, între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea de prelungire până la cel mai târziu ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Alegătorii din țară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.

Menționăm că paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic și paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România       

Potrivit art.1 din Decizia nr 35/2020 a Biroului Electoral Central (BEC), alegătorul care deține un act de identitate din cele prevăzute mai sus, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestuia.

În țară, cetățenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială de pe raza circumscripției electorale de care aparțin, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

Totodată, reamintim că persoanele aflate în carantină sau izolare din cauza pandemiei de Covid-19, precum și persoanele netransportabile, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale (mobile), până cel mai târziu în preziua votării. Toate informațiile necesare cu privire la acest subiect se regăsesc pe site-ul AEP, www.roaep.ro, în cadrul secțiunii Urna mobilă (specială), disponibilă la următorul link: https://www.roaep.ro/prezentare/urna-mobila-speciala/

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, pe baza documentelor depuse de solicitanți, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialele necesare votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.

Operațiunile privind numărarea voturilor, inclusiv ale celor prin corespondență, sunt înregistrate video și audio și se desfășoară în deplină transparență, în prezența tuturor membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor acreditate.

Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, îndeamnă cetățenii români cu drept de vot să se informeze corect cu privire la exercitarea acestui drept la alegerile parlamentare, să consulte site-ul Autorității, www.roaep.ro, canalul de YouTube și pagina de Facebook, iar la prezentarea la urne să respecte măsurile de distanțare socială și de protecție sanitară.

Direcția comunicare

04.12.2020

Alte articole: