AEP susține prevenirea și combaterea discursului care instigă la ură și discriminare

AEP susține prevenirea și combaterea discursului care instigă la ură și discriminare

aep

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a participat astăzi, 13 noiembrie, la dezbaterea publică a proiectului de lege privind asigurarea monitorizării discursurilor prin care se instigă la ură și discriminare în campaniile electorale, în scopul prevenirii și combaterii acestora.

„Am luat act de derapajele din comunicarea politică și abordarea mai mult sau mai puțin deontologică a mass-media, motiv pentru care, împreună cu reprezentanți ai Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ne-am alăturat inițiativei Asociației E-Civis. Invit întreaga societate să se implice și să vină cu propuneri pentru perfectarea modului în care se comunică în campaniile electorale”, a declarat vicepreședintele AEP, domnul Marian Muhuleț, în cadrul unei dezbateri pe această temă.

În cadrul dezbaterii, reprezentanții AEP au susținut necesitatea auto-reglementării instituțiilor mass-media în ceea ce privește deontologia profesională și importanța implicării societății civile în procesul de monitorizare, raportare și informare a discursurilor din campaniile electorale.

Tot cu ocazia dezbaterii acestui proiect, a fost lansat și un studiu comparativ asupra legislației care sancționează discursul de acest tip în statele membre ale Uniunii Europene (click aici pentru detalii).

Autoritatea Electorală Permanentă s-a implicat în proiectul „Discursuri electorale fără discriminare” pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la fenomenele sociale pe care discursul de instigare la ură le provoacă atât în mediul online, cât și off-line.

Evenimentul a fost organizat de Asociația E-Civis, în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Alte articole: