Comunicat de presă



Comunicat de presă privind semnarea unui memorandum între Autoritatea Electorală Permanentă și Comisia Electorală Independentă a Iordaniei

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Comisia Electorală Independentă (IEC) din Regatul Hașemit al Iordaniei au semnat un memorandum de asistență și colaborare în domeniul electoral. Cele două părți și-au reafirmat, cu acest prilej, angajamentul de a se sprijini reciproc în demersurile de modernizare a sistemelor electorale din țările lor, colaborarea urmând să se concretizeze în schimbul de informații și de expertiză privind soluțiile legislative și tehnice în materie de management electoral, dar și în proiecte comune de îndrumare a personalului electoral și de educare a alegătorilor. AEP și IEC Iordania se angajează, potrivit prevederilor memorandumului, să promoveze colaborarea în domeniul managementului electoral pe segmente de interes identificate de comun acord, precum și să coopereze în vederea înființării Insitutului Iordanian de Cercetare și Instruire în Domeniul Electoral. Memorandumul a fost semnat, din partea AEP, de domnul Marian Muhuleț, vicepreședinte, iar din partea IEC Iordania de domnul Khaled Al-Kalaldeh, președinte. Semnarea memorandumului a avut loc în prezența Excelenței Sale, domnul Nicolae Comănescu, ambasadorul României în Regatul Hașemit al Iordaniei, la sediul Comisiei Electorale Independente a Iordaniei. Direcția comunicare și relații externe 12.03.2018
Alte articole: