Comunicat de presă



Comunicat de presă privind participarea președintelui AEP, Ana Maria Pătru, la Conferința ”SMART Diaspora 2020+: Cum valorificăm potențialul strategic al diasporei românești”
Președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a participat, marți, 15 septembrie 2015, la Conferința ”SMART Diaspora 2020+: Cum valorificăm potențialul strategic al diasporei românești”, eveniment organizat de Fundația CAESAR și Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), cu sprijinul Administrației Prezidențiale. Scopul acestei conferințe a fost să readucă valoarea diasporei românești în prim-planul agendei publice și, în special, să implice specialiști din domeniu, care să contureze proiecte concrete și propuneri de politici publice pe două direcții de acțiune: ”Diaspora civică și politică: Cum consolidăm influența românească peste hotare” și ”Repatrierea: Ce îi împiedică pe specialiști să se întoarcă în țară”. Președintele AEP, Ana Maria Pătru, a salutat, în intervenția sa, inițiativa Fundației CAESAR și a Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), care se bucură de sprijinul Administrației Prezidențiale. ”Sunt încântată să fiu astăzi alături de dumneavoastră, oameni tineri, din elita inteligenței românești, care, indiferent pe ce coordonate ale globului vă aflați, gândiți și simțiți românește, pentru România. AEP are misiunea consolidării democratice a României, prin organizarea de alegeri libere, corecte, transparente și participative, iar principiile noastre sunt integritatea, responsabilitatea și profesionalismul. Avem principii comune și obiective comune. Acesta este principalul motiv pentru care suntem aici, față în față, pentru a vorbi despre România, despre viitorul ei democratic, despre cum putem colabora concret pentru binele țării noastre, pentru ca România să devină un reper de bune practici în domeniul electoral și nu numai”, le-a spus șeful AEP participanților la eveniment. Președintele Autorității Electorale Permanente a menționat că instituția pe care o conduce face eforturi să își întărească rolul de integrator al informațiilor și procedurilor electorale și să își consolideze parteneriatul cu toți actorii care participă la procesul electoral, acordând un rol special comunicării cu societatea civilă și mediul academic. ”Urmărim, în acest sens, să identificăm teme comune și să derulăm proiecte și programe prin care să îmbunătățim managementul operațiunilor electorale, să îl adaptăm la standardele europene și internaționale în materie”, a spus Ana Maria Pătru. Președintele AEP a salutat determinarea organizațiilor neguvernamentale care vor să contribuie cu propria expertiză la îmbunătățirea legislației electorale, astfel încât românii să beneficieze de legi mai clare și mai coerente și să aibă încredere în corecta desfășurare a alegerilor. Ana Maria Pătru a reiterat faptul că accesul neîngrădit la urne al românilor din diaspora va fi unul dintre obiectivele principale ale Autorității în anul electoral 2016, adăugând că Parlamentul a adoptat în cursul acestui an o serie de legi care au reprezentat primii pași ai reformei electorale, printre care Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. În intervenția sa, președintele AEP a vorbit despre importanța înscrierii în Registrul electoral a alegătorilor din străinătate, cu adresa de domiciliu sau de reședință din afara țării, astfel încât aceștia să poată vota la secțiile de votare asemenea alegătorilor din țară, pe liste electorale permanente. ”O provocare majoră pentru Autoritatea Electorală Permanentă este extinderea Registrului electoral, prin înregistrarea alegătorilor români din diaspora care au domiciliul în ţară şi reşedinţa în străinătate sau au domiciliul în străinătate, astfel încât, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, să fie înființate suficiente secții de votare”, a arătat Ana Maria Pătru. ”Este foarte important să facem demersurile necesare pentru ca românii din străinătate să fie informați din timp despre importanța înscrierii lor în Registrul electoral și despre faptul că doar astfel vor fi înființate suficiente secții de votare pentru ei. O implicare activă a tuturor factorilor interesaţi (AEP, MAE, misiuni diplomatice, ONG-uri, alegători), o comunicare foarte bună, precum şi sprijinul mass-media sunt fundamentale pentru succesul acestui proiect”, a subliniat președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru. Direcția comunicare și relații externe 15.09. 2015
Alte articole: