Comunicat de presă privind situația depunerii la AEP de către formațiunile politice a rapoartelor de venituri și cheltuieli, a situațiilor financiare anuale și a rapoartelor de audit statutar



Comunicat de presă privind situația depunerii la AEP de către formațiunile politice a rapoartelor de venituri și cheltuieli, a situațiilor financiare anuale și a rapoartelor de audit statutar
 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, până în prezent, din totalul de 165 de partide politice notificate să transmită raportările obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, doar 10 partide politice au transmis integral toate raportările obligatorii.

Un număr de 31 de partide politice au transmis doar parțial raportările obligatorii, iar 10 partide politice au transmis declarații de inactivitate financiară sau declarații pe propria răspundere din care reiese că nu au avut venituri sau cheltuieli în anul precedent, fără a transmite și raportările obligatorii completate cu valoare zero, încălcând astfel dispozițiile legale prin care s-a instituit obligația publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, indiferent de cuantum.

Documentele depuse până în prezent pot fi consultate pe site-ul www.finantarepartide.ro accesând secțiunea Istoric finanțare partide.

Reamintim că AEP a transmis în data de 6 martie 2020 notificări celor 165 de partide politice înregistrate în Registrul fiscal deținut de AEP privind obligația acestora de a transmite Autorității următoarele rapoarte și situații financiare prevăzute de lege:

  • Raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul precedent, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, până la data de 30 aprilie 2019;
  • Situațiile financiare anuale, conform art. 49 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent;
  • Toate raportările obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 51 alin. (2) din Legea nr. 334/2006;
  • O copie a raportului de audit statutar efectuat asupra situațiilor financiare anuale, în termen de 60 de zile de la data efectuării auditului, conform art. 45 alin. (2) din Legea 334/2006, în cazul partidelor politice care primesc subvenții de la bugetul de stat.

Cele 165 de notificări transmise partidelor politice au fost publicate pe site-ul www.finantarepartide.ro și pot fi vizualizate accesând următorul link

https://finantarepartide.ro/wp-content/uploads/2020/03/Adrese_transmise_martie_2020.pdf

 

Direcția comunicare

12.05.2020

Alte articole: