Comunicat de presă privind începerea campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din data de 27 iunie 2021



Comunicat de presă privind începerea campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din data de 27 iunie 2021



Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că sâmbătă, 12 iunie 2021, începe campania electorală aferentă alegerilor locale parțiale din data de 27 iunie 2021.

Campania electorală pentru alegerile locale parțiale se încheie sâmbătă, 26 iunie 2021, la ora 7:00.

Reamintim că regulile privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și controlul finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale sunt statuate de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare şi Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 2/04.06.2021 privind aprobarea Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile locale parţiale din data de 27 iunie 2021.

AEP a venit în sprijinul competitorilor electorali prin elaborarea Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile locale parţiale din data de 27 iunie 2021, publicat pe site-ul https://finantarepartide.ro/ la secțiunea DOCUMENTE UTILE.

Toate informațiile cu privire la desfășurarea alegerilor locale parțiale din data de 27 iunie 2021 pot fi accesate pe site-ul https://partiale2021.roaep.ro

 

 

Direcția comunicare

11.06.2021

Alte articole: