Comunicat de presӑ privind deschiderea secțiilor de votare pentru desfășurarea referendumului local din data de 15 august 2021



Comunicat de presӑ privind deschiderea secțiilor de votare pentru desfășurarea referendumului local din data de 15 august 2021


 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Păulești, județul Vrancea, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local din data de 15 august 2021. Referendumul este organizat în vederea consultării cetățenilor din comuna Păulești, județul Vrancea cu privire la înființarea satului Fundătura prin reorganizarea satului Păulești, comuna Păulești, județul Vrancea. 

Alegătorii își vor putea exercita dreptul de vot între orele 7:00 – 23:00. Potrivit legislației în vigoare, precizăm că alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 – 15 august 2021, își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia. 

Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură funcționarea Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a site-ul de monitorizare a prezenței la vot, precum și suportul tehnic si funcționalitățile specifice proceselor electorale și referendumurilor.

Datele privind prezența la vot vor putea fi vizualizate în timp real pe pagina https://prezenta.roaep.ro/.

Președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, face un apel către toți participanții la referendumul local din data de 15 august 2021 să respecte măsurile de distanțare fizică și regulile de protecție sanitară pe tot parcursul derulării procesului electoral. 

 

 

 

Direcția comunicare

15.08.2021

Alte articole: