Lansarea apelului pentru cererea de proiecte nr. IPA24/2022 – Sprijin pentru implementarea de măsuri de reformă în domeniul transparenței, eticii și integrității, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă a lansat ieri, 27 octombrie 2022, cererea de proiecte nr. IP24/2022 – Sprijin pentru implementarea de măsuri de reformă în domeniul transparenței, eticii și integrității, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Scopul acestui apel este de a sprijini Autoritatea Electorală Permanentă în dezvoltarea și implementarea de măsuri necesare creșterii transparenței, eticii și integrității, pe de o parte, în cadrul instituției, și pe de altă parte, în cadrul partidelor politice din România, prin dezvoltarea de mecanisme care să ajute la identificarea de date și la monitorizarea indicatorilor privind fenomenul corupției, cu scopul implementării de măsuri de reducere și combatere a acestuia.

Pentru mai multe informații accesați următorul link:

https://bit.ly/3sAWpvV

Alte articole: