Comunicat de presă



Comunicat de presă privind semnarea Acordului de parteneriat între Autoritatea Electorală Permanentă și Asociația Națională a Surzilor din România.

privind semnarea Acordului de parteneriat între Autoritatea Electorală Permanentă și Asociația Națională a Surzilor din România

(13 februarie 2014)

Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 13 februarie 2014, a semnat un acord de parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România. Scopul acestuia este de a cultiva cooperarea și sprijinul reciproc în vederea îmbunătățirii modului de îndeplinire a obiectivelor stabilite, respectiv:
  • creșterea gradului de informare în ceea ce privește exercitarea drepturilor electorale pentru persoanele cu deficiențe de auz;
  • promovarea participării active a persoanelor cu deficiențe de auz la viața democratică;
  • realizarea unor acțiuni care vizează îmbunătățirea condițiilor de exercitare a dreptului de vot al persoanelor cu deficiențe de auz la diferitele tipuri de alegeri organizate în România, în calitate de cetățeni activi, informați și responsabili;
  • promovarea nediscriminării și asigurarea șanselor egale.
„Acest parteneriat reprezintă începutul unui nou drum în procesul de informare a persoanelor cu dizabilități fizice în ceea ce privește exercitarea dreptului la vot. Autoritatea Electorală Permanentă speră ca astfel, toți alegătorii să aibă acces la informațiile necesare. Împreună putem să contribuim la consolidarea statului de drept și a democrației. Astăzi începem prin interpretarea în limbaj mimico-gestual a informațiilor necesare pentru exercitarea dreptului la vot a persoanelor cu deficiențe de auz, dar sperăm ca în curând toate categoriile de alegători cu dizabilități fizice să beneficieze de informațiile necesare în materie electorală”, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria PĂTRU. Cele două părți și-au afirmat speranța ca prin educarea și responsabilizarea civică, prin promovarea participării la vot și dezvoltarea managementului electoral să contribuie la edificarea unui spațiu al libertății, securității și justiției. „Ne dorim ca în limitele competențelor deținute de Autoritatea Electorală Permanentă să contribuim la îmbunătățirea standardelor și practicilor recunoscute internațional în ceea ce îi privește pe alegătorii cu deficiențe de auz. Proiectele pe care ni le propunem împreună sunt de natură să satisfacă nevoile noastre de informare și instruire în problemele ce țin de organizarea și desfășurarea alegerilor”, a completat președintele Asociației Naționale a Surzilor din România, Mihail Grecu.  Reprezentanții Asociației Naționale a Surzilor din România au venit și cu propuneri, printre acestea fiind o măsură de facilitare a prezenței la vot a membrilor asociației, prin amplasarea unor secții de votare în sediile acesteia sau asigurarea unui interpret de limbaj mimico-gestual în secțiile de votare. 13.02.2014 Direcţia comunicare şi relaţii externe  
Alte articole: