Comunicat de presă privind participarea AEP la videoconferința cu tema ”Alegerile locale în pandemie. Câteva scenarii”, organizată de Expert Forum și Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale

Comunicat de presă privind participarea AEP la videoconferința cu tema ”Alegerile locale în pandemie. Câteva scenarii”, organizată de Expert Forum și Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale

 

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă astăzi, 13 mai 2020, la conferința cu tema Alegerile locale în pandemie. Câteva scenarii, organizată în sistem online de organizația Expert Forum (EFOR) în parteneriat cu Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale (IFES).

Evenimenul are loc în contextul în care pandemia COVID – 19 a afectat, în România, organizarea la termen a alegerilor locale, iar în numeroase țări a determinat fie amânarea proceselor electorale, fie organizarea acestora în condiții speciale de protecție.

Dezbaterea își propune să identifice și să avanseze o listă de posibile soluții care pot ajuta autoritățile să organizeze alegerile locale pornind de la premisa că acestea ar trebui să aibă loc în acest an, dar să garanteze, din punct de vedere medical, siguranța tuturor celor implicați.

La reuniune participă specialiști din partea EFOR, IFES, a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa/Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR), oficiali ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Poștei Române și ai Institutului Național de Statistică, președintele Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, Dorin Cimil, precum și reprezentanți ai ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Austriei, Danemarcei, Suediei, Germaniei și Serbiei.

Din partea Autorității Electorale Permanente, vor participa la discuții președintele Constantin-Florin Mitulețu-Buică, vicepreședintele Zsombor Vajda, precum și coordonatorii următoarelor departamente: Departamentul Legislativ, Direcția generală pentru coordonarea sistemului informatic electoral național, Departamentul suport organizatoric electoral, Direcția general logistică și resurse electorale, Departamentul cooperare internațională și relații publice și Departamentul de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale.

Menționăm că tema alegerilor în perioada pandemiei a devenit preocuparea prioritară a tuturor organismelor de management electoral și a organizațiilor de profil din întreaga lume.

Reamintim că AEP a participat recent la o dezbatere similară pe această temă, organizată în data de 5 mai de Asociația Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), eveniment care a reunit 78 de experți şi oficiali electorali din 35 de țări.

 

Direcția comunicare

 

13.05.2020

 

 

Comunicat de presă privind situația depunerii la AEP de către formațiunile politice a rapoartelor de venituri și cheltuieli, a situațiilor financiare anuale și a rapoartelor de audit statutar

Comunicat de presă privind situația depunerii la AEP de către formațiunile politice a rapoartelor de venituri și cheltuieli, a situațiilor financiare anuale și a rapoartelor de audit statutar

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, până în prezent, din totalul de 165 de partide politice notificate să transmită raportările obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, doar 10 partide politice au transmis integral toate raportările obligatorii.

Un număr de 31 de partide politice au transmis doar parțial raportările obligatorii, iar 10 partide politice au transmis declarații de inactivitate financiară sau declarații pe propria răspundere din care reiese că nu au avut venituri sau cheltuieli în anul precedent, fără a transmite și raportările obligatorii completate cu valoare zero, încălcând astfel dispozițiile legale prin care s-a instituit obligația publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, indiferent de cuantum.

Documentele depuse până în prezent pot fi consultate pe site-ul www.finantarepartide.ro accesând secțiunea Istoric finanțare partide.

Reamintim că AEP a transmis în data de 6 martie 2020 notificări celor 165 de partide politice înregistrate în Registrul fiscal deținut de AEP privind obligația acestora de a transmite Autorității următoarele rapoarte și situații financiare prevăzute de lege:

  • Raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul precedent, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, până la data de 30 aprilie 2019;
  • Situațiile financiare anuale, conform art. 49 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent;
  • Toate raportările obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 51 alin. (2) din Legea nr. 334/2006;
  • O copie a raportului de audit statutar efectuat asupra situațiilor financiare anuale, în termen de 60 de zile de la data efectuării auditului, conform art. 45 alin. (2) din Legea 334/2006, în cazul partidelor politice care primesc subvenții de la bugetul de stat.

Cele 165 de notificări transmise partidelor politice au fost publicate pe site-ul www.finantarepartide.ro și pot fi vizualizate accesând următorul link

https://finantarepartide.ro/wp-content/uploads/2020/03/Adrese_transmise_martie_2020.pdf

 

Direcția comunicare

12.05.2020

Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna mai 2020

Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna mai 2020

 

TOTAL SUBVENȚIE MAI 2020

 

Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic

Nr. Crt.  

 

 

 

 

Partidul politic

 

Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016

                  (lei )

 

Valoare  subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii mai 2020 (lei)
1 Partidul Social Democrat 11.915.745,59 11.915.745,59
2 Partidul Național Liberal 6.613.873,38 6.613.873,38
3 Uniunea Salvați România 1.765.884,11 1.765.884,11
4 Partidul Alianța Liberalilor și  Democraților 1.445.594,66 1.445.594,66
 5 Partidul Mișcarea Populară 794.647,85 794.647,85
6 Uniunea Națională pentru Progresul României* 36.242,34  
7 Partidul PRO România 1.103.677,57 1.103.677,57
8 Partidul Forța Națională 176.588,41 176.588,41
      TOTAL 23.852.253,91 23.816.011,57

 

*Acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naționale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.

 

 

 

Direcția comunicare

 

 

 

11.05.2020

Comunicat de presă referitor la finalizarea Raportului privind organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2019 și transmiterea acestuia către cele două Camere ale Parlamentului

Comunicat de presă referitor la finalizarea Raportului privind organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2019 și transmiterea acestuia către cele două Camere ale Parlamentului

 

Autoritatea Electorală Permanentă informează că a finalizat Raportul privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2019, acesta fiind transmis celor două Camere ale Parlamentului României.

Raportul descrie organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2019, cuprinzând referiri la cadrul normativ, Registrul electoral și listele electorale permanente, secțiile de votare și logistica electorală, administrația electorală, candidați, campania electorală și informarea alegătorilor, finanțarea campaniei electorale, participarea la scrutin, rezultate, abaterile și disfuncționalitățile constatate, precum și propunerile Autorității Electorale Permanente vizând necesitatea unificării legislației electorale într-un Cod electoral.

Documentul relevă că alegerile pentru Președintele României din anul 2019 s-au desfășurat cu respectarea prevederilor legale, asigurându-se posibilitatea exercitării dreptului de vot pentru toți cetățenii care au dorit să își exprime opțiunea electorală.

În secțiile de votare din țară, întregul proces electoral s-a derulat într-un climat general de normalitate, fără a fi înregistrate evenimente care să afecteze bunul curs al acestuia sau legalitatea exercitării votului.

Modificarea legislației electorale a oferit alegătorilor din străinătate alternativa exercitării dreptului de vot prin corespondență, precum și extinderea programului de votare în cadrul secțiilor de votare din străinătate pe durata a trei zile. Aceste măsuri, corelate cu creșterea numărului de secții de votare și a numărului membrilor-operator de calculator repartizați în fiecare dintre secțiile de votare din străinătate, precum și cu soluția tehnică de generare a listelor electorale suplimentare în mod electronic, au optimizat desfășurarea procesului electoral în străinătate, conducând la diminuarea timpilor de așteptare pentru alegători.

În condițiile în care prezența la vot în străinătate a cunoscut o evoluție spectaculoasă, toți alegătorii care s-au prezentat la secțiile de votare și-au exercitat dreptul de vot. Comparativ, la alegerile prezidențiale din anul 2019, au votat în străinătate, la primul tur, 675.276 de alegători, iar la turul al II-lea, 944.172 de alegători, în timp ce la scrutinul din anul 2014 au votat în străinătate, la primul tur, 161.262 de alegători, iar la turul al II-lea, 379.116 alegători.

În cuprinsul Raportului sunt incluse și principalele concluzii și recomandări formulate în cadrul Raportului final al Misiunii Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE (OSCE/ODIHR), rezultat în urma Misiunii de observare a alegerilor pentru Președintele României desfășurate la 10 și 24 noiembrie 2019, dat publicității la data de 26.03.2020.

 

Direcția comunicare

08.05.2020

Comunicat de presă privind participarea Autorității Electorale Permanente la simpozionul online organizat de Asociația Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO)

Comunicat de presă privind participarea Autorității Electorale Permanente la simpozionul online organizat de Asociația Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO)

 

 

Autoritatea Elecorală Permanentă, participă astăzi, 5 mai 2020, la simpozionul online organizat de Asociația Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), cu tema Alegeri în perioada pandemiei.

Evenimentul are ca obiectiv identificarea provocărilor-cheie, generale, în ceea ce priveşte organizarea de procese electorale în timpul pandemiei provocate de COVID-19 și evaluarea celor mai bune soluții pentru surmontarea dificultăților întâmpinate în această perioadă de autoritățile cu atribuții în domeniul electoral.

Este cunoscut faptul că, pe fondul pandemiei COVID-19, numeroase țări au decis amânarea alegerilor, altele au introdus măsuri speciale pentru desfășurarea acestora. Fiecare dintre aceste decizii reprezintă riscuri, dar și oportunități pe termen scurt și pe termen lung, acestea fiind inventariate și analizate de participanții la discuții.

În acest sens, au fost prezentate două situații: cea a Poloniei, în care sunt programate alegeri prezidențiale în data de 10 mai 2020 și cea a Coreei de Sud, care a organizat alegeri parlamentare în data de 15 aprilie 2020, luând măsuri speciale de protecție și reprezentând, din acest punct de vedere, un exemplu de bune practici pentru organizarea unui scrutin în timpul pandemiei.

Simpozionul online reuneşte 78 de experți şi oficiali electorali din 35 de țări, reprezentanți ai unor prestigioase organisme de management electoral şi organizații internaționale care activează în domeniul electoral, precum: Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa/Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR), Institutului Internațional pentru Democrație și Asistența Electorală (IDEA), Asociația Mondială a Organismelor Electorale (A-WEB), Comisia Electorală Centrală a Georgiei, dar şi experți internaționali de profil.

Autoritatea Electorală Permanentă este reprezentată de vicepreședintele Zsombor Vajda și de șeful Departamentului cooperare internațională şi relații publice, Sorin-Gabriel Lazăr.

Direcția comunicare

05.05.2020

Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 30 aprilie 2020

Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 30 aprilie 2020

 

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 30 aprilie 2020 este de 18.976.146, cu 3.023 mai mulți față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 31 martie 2020 figurau în Registrul electoral 18.973.123 de alegători români.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia și a importului de date de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD).

Precizăm că, în perioada 01.04.2020–30.04.2020, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:

  • 22.438 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;
  • 101 persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.

Un număr de 152 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeași perioadă este de 17.511, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Ca urmare a importului de date de la DEPABD, au apărut 7.899 de alegători noi, care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de data de 1 aprilie 2020.

Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.262.185 au domiciliul sau reședința în țară, iar 713.961 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare. Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în tara. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în tara sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 30 aprilie 2020, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 30 aprilie 2020, aferent fiecărei localități.

Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări.

Direcția comunicare

04.05.2020

Comunicat de presă privind conferința bilaterală online organizată de Autoritatea Electorală Permanentă cu Biroul Electoral Național al Ungariei

Comunicat de presă privind conferința bilaterală online organizată de Autoritatea Electorală Permanentă cu Biroul Electoral Național al Ungariei

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) organizează, în perioada 5-6 mai 2020, o reuniune de lucru cu Biroul Electoral Național al Ungariei, eveniment ce se va desfășura în sistem de videoconferință pe platforma Microsoft Teams.

Obiectivul reuniunii este acela de a îmbogăți cooperarea bilaterală dintre AEP și instituția omoloagă a Ungariei, prin schimbul de expertiză în domeniul prezenței la vot și al înregistrării alegătorilor.

Din partea AEP, vor participa la discuții președintele Constantin-Florin Mitulețu-Buică, vicepreședintele AEP Zsombor Vajda, specialiști din cadrul Direcției generale sistemul informatic electoral național (DGSIEN), ai Departamentului suport organizatoric electoral (DSOE) și ai Departamentului cooperare internațională și relații publice (DCIRP).

În deschiderea evenimentului, președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică și președintele Biroului Electoral Național al Ungariei, Ilona Pálffy, vor aborda subiecte de actualitate legate de managementul electoral și de cooperarea internațională dintre cele două instituții.

Întrucât oficialii Biroului Electoral Național al Ungariei și-au manifestat un interes deosebit față de experiența și performanțele AEP în domeniul tehnologiei electorale, cea de-a doua zi a reuniunii este dedicată unor discuții la nivel tehnic între reprezentanții celor două organisme.

Direcția comunicare

04.05.2020

Comunicat de presă privind situația înregistrărilor pe portalul www.votstrainatate.ro până la data de 27 aprilie 2020

Comunicat de presă privind situația înregistrărilor pe portalul www.votstrainatate.ro până la data de 27 aprilie 2020

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, pentru alegerile parlamentare din acest an, un număr de 717 alegători români din afara țării s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro până la data de 27 aprilie, ora 11:00, din care 489 au optat pentru votul prin corespondență, iar 228 pentru votul la secția de votare.

 

Preşedintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, reiterează apelul său către  concetățenii noștri din străinătate de a opta pentru votul prin corespondență, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanță, fără cozi, fără deplasări, fără costuri și fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluția pandemiei de coronavirus.

 

Reamintim că, potrivit legislației în vigoare, termenul de înregistrare ca alegător prin corespondenţă sau la o secție de votare a început la data de 1 aprilie 2020 şi se va termina odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.

 

Toate informațiile privind procedura de înscriere cu una dintre cele două opțiuni de vot sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro la următoarele linkuri:

https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotCorespondenta

https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotSectie

Întrebări și sesizări legate de procedura de preînregistrare și înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro

Direcția comunicare

27.04.2020

Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna aprilie 2020

Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna aprilie 2020

 

 

 

TOTAL SUBVENȚIE APRILIE 2020

 

 

Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic

Nr. Crt.  

 

 

 

 

Partidul politic

 

Valoare subvenţie rezultată în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016

                  (lei )

 

Valoare  subvenţie virată de AEP în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii aprilie 2020 (lei)
1 Partidul Social Democrat 11.915.745,59 11.915.745,59
2 Partidul Național Liberal 6.613.873,38 6.613.873,38
3 Uniunea Salvați România 1.765.884,11 1.765.884,11
4 Partidul Alianța Liberalilor și  Democraților 1.445.594,66 1.445.594,66
 5 Partidul Mișcarea Populară 794.647,85 794.647,85
6 Uniunea Națională pentru Progresul României* 36.242,34  
7 Partidul PRO România 1.103.677,57 1.103.677,57
8 Partidul Forța Națională 176.588,41 176.588,41
      TOTAL 23.852.253,91 23.816.011,57

*Acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naționale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.

Direcția comunicare

11.03.2020

Comunicat de presă privind opiniile experților electorali ai secțiilor de votare din străinătate referitoare la modul de organizare a alegerilor prezidențiale din anul 2019

Comunicat de presă privind opiniile experților electorali ai secțiilor de votare din străinătate referitoare la modul de organizare a alegerilor prezidențiale din anul 2019

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că, la închiderea chestionarului de evaluare a experților electorali din străinătate implicați în alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, opinia majoritară a acestora este că modul de organizare și desfășurare a scrutinului prezidențial în afara țării a fost foarte bun.

Astfel, dintre cei 541 de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate și locțiitori ai acestora care au completat chestionarul (dintr-un total de 1670), peste 70% au acordat note de zece (44,9%) și de nouă (27%) modului de organizare a procesului electoral.

De remarcat faptul că absolut toți respondenții au apreciat ca foarte utilă (93,5%) și utilă (6,5%) utilizarea semnăturii electronice a alegătorilor în secțiile de votare din străinătate, procedură folosită în premieră la scrutinul prezidențial din anul 2019.

De aprecieri pozitive din partea majorității președinților birourilor electorale ai secțiilor de votare din străinătate și a locțiitorilor acestora s-a bucurat și măsura organizării votării la secțiile de votare pe durata a trei zile (67,5%).

Alte opinii pe tema organizării și desfășurării alegerilor prezidențiale în străinătate formulate de persoanele care au îndeplinit funcțiile de experți electorali găsiți în anexă.

Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, adresează mulțumiri și felicitări tuturor acestor profesioniști pentru activitatea lor exemplară în cadrul alegerilor prezidențiale din anul 2019 și îi îndeamnă să se implice cu aceeași determinare și în alegerile parlamentare din acest an.

Precizăm că, pentru alegerile parlamentare din acest an, până astăzi, 3 aprilie 2020, ora 16:00, un număr de 282 de alegători români din afara țării s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, din care 214 au optat pentru votul prin corespondență, iar 69 pentru votul la secția de votare.

Preşedintele AEP recomandă tuturor cetățenilor români cu drept de vot din străinătate să opteze cu încredere pentru votul prin corespondență, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanță, fără cozi, fără deplasări şi fără costuri.

Reamintim că, potrivit legislației în vigoare, termenul de înregistrare ca alegător prin corespondenţă sau la o secție de votare începe la data de 1 aprilie a anului în care au loc alegerile parlamentare şi se termină la data expirării a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.

Anexa cuprinde date statistice ale chestionarului completat de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate și locțiitori ai acestora.

Direcția comunicare

03.04.2020