Comunicat de presă

Comunicat de presă privind reuniunea Comitetului Executiv al Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO) în România (7 martie 2014)

Autoritatea Electorală Permanentă informează că vineri, 7 martie 2014, a avut loc reuniunea Comitetului Executiv al Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), a cărei președinție este deținută de doamna Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanente.

aceeeo_7martieCu această ocazie, președintele ACEEEO a propus transmiterea unui mesaj din partea Asociației Oficialilor Electorali Europeni către toate statele Uniunii Europene care sunt și membre ale ACEEEO, prin care să se încurajeze participarea la vot la alegerile pentru Parlamentul European, inițiativă votată în unanimitate favorabil.

De asemenea, a fost analizată posibilitatea dezvoltării și a extinderii asociației.

„Cu toții știm că ACEEEO este o organizație prestigioasă, cu tradiție. Tocmai acest fundament puternic ne obligă să fim orientați în permanență către viitor. Atragerea de noi membri reprezintă întotdeauna un pas înainte, iar implicarea în cât mai multe activități internaționale reflectă o preocupare propice activităților de asistență electorală în contextul socio-politic global”, a declarat președintele ACEEEO, doamna Ana Maria Pătru.

În acest context au fost invitați președintele Înaltei Comisii Electorale Naționale din Libia, domnul Nuri Al-Abbar, și domnul Khaled El-Sahli, membru al aceleași comisii, care au semnat și un acord de parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă. Prin acesta se urmărește asigurarea de suport pentru procesele democratice din cele două țări și întărirea cooperării bilaterale în domeniul managementului cunoștințelor, schimbului de informații și experiențe în problemele electorale. aceeeo_7martie1

„Domniile lor și-au exprimat dorința de a fi alături de noi pentru a învăța din experiența ACEEEO, ca promotor la nivel regional al instituționalizării și profesionalizării procedurilor democratice în domeniul electoral. Cu această ocazie au împărtășit din realizările și provocările celui de-al doilea scrutin post-revoluționar în Libia”, a completat președintele ACEEEO, doamna Ana Maria Pătru. România găzduiește anul acesta mai multe evenimente importante în domeniul managementului electoral, atât la nivel european, cât și internațional.

Pe lângă reuniunea Comitetului Executiv care a avut loc vineri la Brașov, Autoritatea Electorală Permanentă a organizat în perioada 7-8 martie un seminar internațional, cu scopul de a consolida capacitatea participării femeilor la procesul electoral, atât în calitate de alegători, cât și în calitate de candidați. Odată cu preluarea președinției ACEEEO, România a fost aleasă să organizeze Adunarea Generală și cea de-a 23-a Conferință anuală a ACEEEO, evenimente care vor avea loc în luna septembrie a acestui an.

Asociația Oficialilor Electorali Europeni este o organizație a instituțiilor de management electoral din Europa care și-a afirmat misiunea de a furniza un forum non-partizan, independent de guvernele naționale, în vederea schimbului de experiență între funcționari și experții electorali din întreaga Europă, în vederea promovării alegerilor libere și transparente, cu obiectivul de sprijinire a bunei guvernări și a democrației.

11.03.2014 Direcția Comunicare și relații externe

Regarding the Assembly of ACEEEO (Association of European Election Officials) Executive Board meeting in Romania (March 7, 2014)

The Permanent Electoral Authority (PEA) of Romania informs that Friday, March 7, 2014, hosted in Braşov, the Executive Board meeting of the Association of European Election Officials (ACEEEO), whose presidency is held by Mrs. Ana Maria Pătru, the President of the Permanent Electoral Authority.

aceeeo_7martieOn the upcoming European Parliament Elections, the President of ACEEEO proposed a message to be send, on behalf of the Association to those States of the European Union that are also members of the ACEEEO, in order to encourage voter participation in elections for the European Parliament. All the participants agreed to this proposal.

It was also analyzed the possibility to develop and expand the Association.

” We all know that ACEEEO is an organization with a prestigious tradition. This strong foundation requires us to be always focused towards future. Attracting new members is always one step ahead, and the involvement of as many international events reflects a concern for electoral assistance activities in this global socio-political context”, stated the President of ACEEEO, Mrs. Ana Maria Pătru.

Within ACEEEO Executive Board two special guests were invited on behalf of the High National Election Commission (HNEC) of Libya, Mr. Nuri Al-Abbar, the Chairman of HNEC and Mr. Khaled El-Sahli, commissioner. On this occasion PEA Romania and HNEC of Libya have signed a partnership agreement that seeks to ensure support for democratic processes in the two countries and strengthen bilateral cooperation in the field of knowledge management, exchange of information and experience in electoral matters.

aceeeo_7martie1„They have expressed the desire to be with us, to learn from the experience of the ACEEEO, as a promoter at regional level of institutionalization and professionalism of democratic procedures in the electoral field. On this occasion they shared some of their achievements and challenges after the second post-revolutionary ballot in Libya”, concluded ACEEEO President, Mrs. Ana Maria Pătru.

This year Romania hosts several important events in the field of electoral management, both at European and internationally level. In addition to the Executive Board meeting, which took place Friday in Braşov, the Permanent Electoral Authority held from 7 to 8 March an international workshop with the aim to strengthen the capacity of women’s participation in the electoral process, both as voters and as candidates.

With the assumption of the Presidency of ACEEEO, Romania was chosen to organize the General Assembly and the 23rd Annual Conference of ACEEEO, events that will take place in September this year.

The Association of European Election Officials is an independent regional electoral organization with legal status based on international law. ACEEEO mission, according to the Charter, is to provide a non-partisan forum, independent of national governments, for exchange of information among election officials and experts through Europe, to discuss and act upon ways to promote open and transparent elections with the objective of supporting good governance and democracy.

11.03.2014 Communication and International Affairs Department

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind participarea unei delegații a Autorității Electorale Permanente la Reuniunea Organismelor de Management Electoral.

COMUNICAT DE PRESĂ

  O delegație a Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) a participat, în perioada 24 – 26 februarie 2014, la cea de-a patra Reuniune a Organismelor de Management Electoral, care a avut loc la Tbilisi, în Georgia. Conferința, organizată de Comisia Electorală Centrală a Georgiei și Centrul Internațional de Studii Parlamentare, a avut ca temă de dezbatere implicarea părților interesate și comunicarea eficientă în procesele electorale. Reuniunea a avut scopul de a crea și facilita oportunități de comunicare, schimburi de experiență și bune practici în domeniul electoral. Delegația A.E.P. a susținut o prezentare a revistei „Expert Electoral”, subliniind că publicația este unică în Romania, întrucât creează un cadru de dezbatere pentru cele mai importante proiecte ale Autorității Electorale Permanente pe plan intern și internațional în domenii precum cel electoral, drepturile omului, științe politice, științe administrative. Reprezentanții instituției au vorbit despre evoluția calitativă  a conținutului  revistei de la un număr la altul, menționând principalele articole din cuprinsul celor patru numere publicate până în prezent şi despre modul în care publicația asigură informarea tuturor celor interesaţi de domeniul electoral prin distribuția către mass-media, mediul academic, instituţii administrative, reprezentanţele diplomatice ale României peste hotare. Membrii delegației A.E.P. au pus accentul pe promovarea colaborării cu experți electorali din străinătate și cu părțile interesate de domeniul electoral și i-au invitat pe participanții la reuniune să contribuie la realizarea următoarelor numere ale revistei „Expert Electoral”, prin transmiterea unor materiale pentru publicare. La reuniune au participat reprezentanți ai organismelor de management electoral din Europa, Asia, America Centrală și ai altor organizații internaționale din domeniul electoral – Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale (IFES), Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE (OSCE/ODHIR), Asociația Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO). Pe lista de invitați au figurat o serie de personalități marcante ale domeniului electoral și politic, printre care Șeful delegației Georgiei pe lângă Uniunea Europeană – Philip Dimitrov, directorul Centrul Internațional de Studii Parlamentare – Matt Gokhool, directorul științific al Centrului Internațional de Psihologie Electorală – dr. Michael Bruter, și Carlos Navvaro – director în cadrul Institutului Federal Electoral (IFE) Mexic.     28.02.2014 Direcția Comunicare și relații externe

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind întrevederea președintelui Autorității Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, cu Secretarul General al Comunității Democrațiilor, doamna Maria Leissner.

privind întrevederea președintelui Autorității Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, cu Secretarul General al Comunității Democrațiilor, doamna Maria Leissner

(26 februarie 2014)

Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 26 februarie 2014, a avut loc o întrevedere între președintele A.E.P., doamna Ana Maria Pătru, și Secretarul General al Comunității Democrațiilor, doamna Maria Leissner. În cadrul discuțiilor au fost abordate teme de actualitate legate de activitatea Autorității Electorale Permanente în domeniul proceselor electorale și al promovării democrației din România. amp_ml1„Considerăm că este oportun să accelerăm cooperarea în domeniul electoral, întrucât deciziile noastre din prezent reprezintă fundamentul unor strategii pe termen lung, necesare României în procesul consolidării democrației și a statului de drept. Maximizarea eficienței organismelor electorale va genera alegeri corecte și transparente, lucru care atrage după sine echilibru, stabilitate politică și economică, aspecte care se răsfrâng direct asupra societății”, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru. Secretarul General al Comunității Democrațiilor, doamna Maria Leissner și-a reafirmat deschiderea pentru colaborarea cu Autoritatea Electorală Permanentă, în mod deosebit prin intermediul Grupului de lucru privind procesele electorale. Precizăm că acest grup de lucru funcționează la nivelul Comunității Democrațiilor, pe perioada 2014-2017, și vizează trei domenii de activitate, respectiv: asistența în domeniul organizării alegerilor, îmbunătățirea participării populației migrante și organizarea unei conferințe internaționale pe tema proceselor electorale. amp_ml2„Oportunitatea activării unor relații directe și sper eu, foarte productive, cu Autoritatea Electorală Permanentă ne onorează. Colaborarea dintre A.E.P. și Comunitatea Democrațiilor, pe tema promovării democrației și a acordării asistenței în domeniul organizării proceselor electorale la nivel regional și internațional, ne va permite să valorificăm experiențele acumulate de România în acest domeniu”, a declarat Secretarul General al Comunității Democrațiilor, doamna Maria Leissner. La finalul întrevederii, doamna Maria Leissner a semnat în Cartea de onoare a Autorității Electorale Permanente.   Notă: Comunitatea Democrațiilor a luat ființă în anul 2000, la Varșovia, la inițiativa Secretarului de Stat al SUA, Madeleine Albright și a ministrului Afacerilor externe al Poloniei, prof. Bronislaw Geremek. Prima conferință ministerială a avut loc în iunie 2000, la Varșovia, astfel încât toate statele invitate, inclusiv România, au avut oportunitatea de a evidenția rolul pe care l-a avut Polonia și mișcarea „Solidaritatea” în procesele de democratizare din Europa de Est. Comunitatea Democrațiilor militează pentru promovarea valorilor și principiilor democratice la nivel global.   26.02.2014 Direcţia comunicare şi relaţii externe

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind participarea reprezentanților Autorității Electorale Permanente la evenimentul de lansare a Campaniei naționale de informare și conștientizare„Tinerii votează – Tinerii contează”(18 februarie 2014)

privind participarea reprezentanților Autorității Electorale Permanente la evenimentul de lansare a Campaniei naționale de informare și conștientizare

„Tinerii votează – Tinerii contează”(18 februarie 2014)

Autoritatea Electorală Permanentă (A.E.P.) informează că directorul Direcției management, monitorizare și logistică electorală, Daniel Duță, a participat marți, 18 februarie 2014, la evenimentul de lansare a Campaniei naționale de informare și conștientizare „Tinerii votează – Tinerii contează”.

Această campanie, implementată de Consiliul Tineretului din România (CTR), în parteneriat cu A.E.P. și cu alte organisme guvernamentale și non-guvernamentale, are scopul de a stimula participarea activă a tinerilor la viața democratică europeană și națională, în special prin încurajarea implicării acestora în procesul electoral, cu precădere în alegerile pentru Parlamentul European din data de 25 mai 2014.

 

La 10 ani de la înfiinţare, Autoritatea Electorală Permanentă se distinge ca fiind una dintre instituţiile fundamentale ale statului român,  cu recunoaştere şi pe plan internaţional. A.E.P. are un rol important în educarea electoratului şi a celorlalţi participanţi la alegeri, fiind instituţia care urmăreşte asigurarea condiţiilor corespunzătoare de exercitare a drepturilor electorale, a egalităţii de şanse în competiţia politică, a transparenţei în finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale”, a declarat Daniel Duță.

Campania „Tinerii votează – Tinerii contează” presupune organizarea, la nivel național și regional, a unor activități, precum crearea unei comunități de Tineri Ambasadori pentru Participare – League of Young Ambassadors for Participation, prin selectarea a 16 tineri voluntari cu rol de multiplicatori și promotori ai Campaniei la nivel național sau realizarea unei Caravane a Participării care presupune desfășurarea unor evenimente publice (seminarii informative, acțiuni de conștientizare, conferințe de presă) în cele 8 regiuni de dezvoltare din România.

De asemenea, se urmărește organizarea a patru dezbateri publice cu tineri și candidați pentru Parlamentul European în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, a două conferințe naționale pe tema participării tinerilor, cât și desfășurarea unei ample campanii online.

“Campania se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 ani și vizează atât participarea la vot a tinerilor dar mai ales participarea lor informată și responsabilă ca cetățeni activi în societate, înainte, în timpul cât și după momentul electoral”, a declarat Veronica Ștefan, președintele CTR.

Vă reamintim faptul că Autoritatea Electorală Permanentă desfășoară în această perioadă mai multe campanii de informare, educare și instruire a participanților la procesele electorale.

 

20.02.2014

Direcția Comunicare și relații externe

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind participarea unei delegații a Autorității Electorale Permanente la Sesiunea Ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România

(20 februarie 2014)

 

Autoritatea Electorală Permanentă (A.E.P.) informează că vicepreședintele A.E.P. Dan Vlaicu și șeful Direcției informatică, Gabriel Saucă, au participat marți, 18 februarie 2014, la Sesiunea Ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (A.Co.R.).

Evenimentul, organizat la București sub înaltul patronaj al Comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, a avut tema centrală „Abnegație, altruism, armonie și autoritate în Asociație – 2014”. Pe agenda de lucru au fost incluse subiecte legate de activitatea curentă a asociației, evaluarea Acordului de parteneriat încheiat între Asociația Comunelor din România și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, propuneri legislative menite să îmbunătățească activitatea de la nivelul comunelor, cât și prezentarea unor proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă implementate de A.Co.R..

Vicepreședintele A.E.P. Dan Vlaicu a vorbit despre importanța operaționalizării Registrului electoral în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din luna mai a acestui an și despre rolul deosebit pe care îl au primarii în raport cu acest nou instrument de lucru.

„Scopul principal al Registrului electoral este acela de a asigura o evidență cât mai exactă a alegătorilor din fiecare localitate. Apreciem că am lucrat foarte bine cu toți primarii în perioada de testare a Registrului electoral”, a declarat Dan Vlaicu.

Vicepreședintele A.E.P. le-a reamintit membrilor A.Co.R. că le revine responsabilitatea tipăririi listelor electorale pentru scrutinul din luna mai a acestui an și i-a asigurat că Autoritatea le stă la dispoziție în continuare pentru buna organizare a alegerilor și pentru asigurarea operării în condiții optime în Registrul electoral.

20.02.2014

Direcția Comunicare și relați iexterne

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind semnarea Acordului de parteneriat între Autoritatea Electorală Permanentă și Asociația Națională a Surzilor din România.

privind semnarea Acordului de parteneriat între Autoritatea Electorală Permanentă și Asociația Națională a Surzilor din România

(13 februarie 2014)

Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 13 februarie 2014, a semnat un acord de parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România. Scopul acestuia este de a cultiva cooperarea și sprijinul reciproc în vederea îmbunătățirii modului de îndeplinire a obiectivelor stabilite, respectiv:

  • creșterea gradului de informare în ceea ce privește exercitarea drepturilor electorale pentru persoanele cu deficiențe de auz;
  • promovarea participării active a persoanelor cu deficiențe de auz la viața democratică;
  • realizarea unor acțiuni care vizează îmbunătățirea condițiilor de exercitare a dreptului de vot al persoanelor cu deficiențe de auz la diferitele tipuri de alegeri organizate în România, în calitate de cetățeni activi, informați și responsabili;
  • promovarea nediscriminării și asigurarea șanselor egale.

„Acest parteneriat reprezintă începutul unui nou drum în procesul de informare a persoanelor cu dizabilități fizice în ceea ce privește exercitarea dreptului la vot.

Autoritatea Electorală Permanentă speră ca astfel, toți alegătorii să aibă acces la informațiile necesare. Împreună putem să contribuim la consolidarea statului de drept și a democrației. Astăzi începem prin interpretarea în limbaj mimico-gestual a informațiilor necesare pentru exercitarea dreptului la vot a persoanelor cu deficiențe de auz, dar sperăm ca în curând toate categoriile de alegători cu dizabilități fizice să beneficieze de informațiile necesare în materie electorală”, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria PĂTRU.

Cele două părți și-au afirmat speranța ca prin educarea și responsabilizarea civică, prin promovarea participării la vot și dezvoltarea managementului electoral să contribuie la edificarea unui spațiu al libertății, securității și justiției.

„Ne dorim ca în limitele competențelor deținute de Autoritatea Electorală Permanentă să contribuim la îmbunătățirea standardelor și practicilor recunoscute internațional în ceea ce îi privește pe alegătorii cu deficiențe de auz. Proiectele pe care ni le propunem împreună sunt de natură să satisfacă nevoile noastre de informare și instruire în problemele ce țin de organizarea și desfășurarea alegerilor”, a completat președintele Asociației Naționale a Surzilor din România, Mihail Grecu. 

Reprezentanții Asociației Naționale a Surzilor din România au venit și cu propuneri, printre acestea fiind o măsură de facilitare a prezenței la vot a membrilor asociației, prin amplasarea unor secții de votare în sediile acesteia sau asigurarea unui interpret de limbaj mimico-gestual în secțiile de votare.

13.02.2014

Direcţia comunicare şi relaţii externe

 

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind controalele efectuate de Autoritatea Electorală Permanentă în luna ianuarie 2014

Autoritatea Electorală Permanentă (A.E.P.) a desfășurat, în luna ianuarie a acestui an, 34 de controale la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire, îndrumare și control electoral.

Deficienţele constatate au fost imposibilitatea de face dovada predării la judecătoria arondată a unui exemplar al listei electorale permanente, imposibilitatea de a face dovada primirii de la Serviciul pentru Imigrări a listelor electorale complementare (Timiș, Hunedoara), existența listelelor electorale permanente la primărie într-un singur exemplar și absența dovezii predării celui de-al doilea exemplar al acestora la judecătoria arondată, numărul insuficient de urne speciale sau lipsa acestora, cabine de vot insuficiente.

Acțiunile desfășurate au vizat, în principal:

  •   îndrumarea privind utilizarea Registrului Electoral;
  •   verificarea modului de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente, complementare şi speciale;
  •   verificarea modului de întocmire și actualizare a listelor electorale;
  •   verificarea semnării listelor electorale de către persoanele abilitate;
  •   verificarea efectuării de comunicări către judecătoria competentă teritorial cu privire la modificările operate în exemplarul listei electorale existent la primărie;
  •   respectarea de către primar a obligaţiei de a pune la dispoziţia alegătorilor, spre consultare, a listelor electorale permanente şi de soluţionare a întâmpinărilor privind omisiunile;
  •   înscrierile greşite sau erorile din listele electorale;
  •   verificarea modului de păstrare şi recuperare a materialelor de logistică electorală;
  •   obţinerea de informaţii privind integritatea şi modul de confecţionare a materialelor de logistică electorală (urne, cabine de vot etc.);
  •   respectarea hotărârilor adoptate de A.E.P.;
  •   instruirea primarilor privind atribuţiile stabilite în sarcina acestora de Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată.

Pe lângă activităţile de control electoral desfăşurate în luna ianuarie 2014, A.E.P. a organizat sesiuni de îndrumare pentru operatorii în Registrul Electoral. Primăriile au primit asistență pentru alocarea pe secţii de votare a alegătorilor nerepartizaţi, corectarea delimitărilor în vederea repartizării automate pe secţii de votare a alegătorilor sau radierea persoanelor decedate şi a celor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă cu interzicerea dreptului de a alege.

În luna ianuarie au fost înregistrate 1231 de solicitări din partea unităților administrativ-teritoriale în vederea acordării de îndrumare pentru efectuarea operațiunilor în Registrul Electoral. În unele dintre aceste cazuri, echipe ale filialelor A.E.P. s-au deplasat la sediul primăriilor respective, unde împreună cu persoanele desemnate pentru a opera în Registrul Electoral, au întreprins următoarele acțiuni: verificarea, corectarea și refacerea delimitărilor secțiilor de votare, verificarea numărului de alegători nerepartizați, verificarea numărului de alegători pentru fiecare secție, generarea listelor electorale.

În luna februarie 2014, la nivel național, sunt programate alte 123 acțiuni de instruire, îndrumare și control electoral.

13.02.2014

Direcția Comunicare și relații externe

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind semnarea Protocolului de colaborare între Autoritatea Electorală Permanentă și Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice din cadrul Facultății de Drept a Universității București

 

Autoritatea Electorală Permanentă şi Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice (CDCIP) din cadrul Facultății de Drept a Universității București au semnat un protocol de colaborare.

Scopul acestuia este promovarea dreptului electoral ca disciplină de studiu și crearea unei platforme de lucru comune pentru cele două instituții, în vederea unei mai bune cunoașteri și conștientizări a importanței acestei discipline în rândul profesiilor juridice, precum și în rândul studenților la drept ai Universității București. Totodată, prin acest protocol de colaborare se urmărește dezvoltarea dreptului electoral românesc și deplina aliniere a acestuia la standardele și principiile internaționale în materie electorală.

„Este necesară o viziune de ansamblu și pe termen lung în ceea ce privește modificarea legislației electorale. Cu toții ne dorim schimbări legislative menite să îmbunătățească reglementările legale în domeniu, iar în acest punct, rolul studenților nu este unul minor. Ei trebuie să cunoască normele impuse la nivelul Uniunii Europene și să analizeze modul în care pot să contribuie la elaborarea de propuneri în scopul clarificării noțiunilor de drept electoral. Îmi doresc mult ca acest parteneriat să constituie baza unui for de dezbateri, care să formeze profesioniști în domeniu”, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria PĂTRU.

Cele două instituții și-au propus mai multe obiective prin această colaborare, respectiv: analizarea cadrului normativ, a practicii administrative și a jurisprudenței instanțelor române și europene privind dreptul electoral și realizarea de sinteze privind evoluțiile acestui cadru; formularea de propuneri privind modificarea legislației, astfel încât aceasta să fie un instrument eficient de reglare a mecanismului electoral; elaborarea de materiale care să ducă la creșterea gradului de înțelegere a reglementărilor legale din domeniul electoral și realizarea oricăror alte studii, analize și activități care pot contribui la clarificarea noțiunilor specifice dreptului electoral.

„Parteneriatul cu Autoritatea Electorală Permanentă se constituie într-o ilustrare vie a faptului că îmbinarea dintre cercetarea fundamentală și cea aplicată este posibilă. Sperăm ca el să faciliteze accesul nemijlocit al tinerilor juriști la unele activități legate de procesul electoral și, poate, să îi atragă spre cariere profesionale originale și interesante.”, a completat doamna prof. univ. dr. Simina Elena Tănăsescu, directorul Centrului de Drept Constituțional și Instituții Politice din cadrul Facultății de Drept a Universității București.

Îndeplinirea obiectivelor acestui protocol de colaborare se va face atât prin intermediul organizării de conferințe, dezbateri, seminarii sau alte evenimente pe teme de drept electoral, la acestea fiind vizată inclusiv participarea studenților, cât și prin organizarea unui cerc de drept electoral în facultate.

 

 

 

 

 

11.02.2014

Direcţia comunicare şi relaţii externe

Comunicat de presă

Comunicat de presă privind acțiunile desfășurate de Autoritatea Electorală Permanentă pentru celebrarea Zilei Internaționale a Alegerilor (6 februarie 2014)

 privind acțiunile desfășurate de Autoritatea Electorală Permanentă pentru celebrarea Zilei Internaționale a Alegerilor

(6 februarie 2014)

 

 

            Pentru a marca sărbătorirea Zilei Internaționale a Alegerilor, care va fi celebrată în data de 6 februarie 2014, Autoritatea Electorală Permanentă organizează, în perioada imediat următoare, o serie de evenimente. Astfel, începând cu data de 10 februarie 2014, în municipiile de reședință a filialelor Autorității Electorale Permanente se vor organiza întâlniri, atât cu elevii din clasele terminale de liceu, respectiv a XI-a și a XII-a, cât și cu tinerii aflați în primul an de studii universitare, întrucât acestea sunt categoriile care își vor exercita pentru prima dată dreptul la vot în anul 2014.

Aceste acțiuni se vor desfășura sub genericul „E.U. votez!”, denumirea campaniei de informare a Autorității Electorale Permanente, iar în cadrul întâlnirilor vor fi prezentate materiale informative despre semnificația și importanța alegerilor în consolidarea democrației, despre dreptul de vot și instituțiile europene, respectiv Parlamentul European.

Reamintim faptul că, începând cu anul 2005, în cadrul Conferinței GEO (Global Elections Organization) s-a decis ca prima zi de joi din luna februarie a fiecărui an să fie declarată „Ziua Internațională a Alegerilor”.

Autoritatea Electorală Permanentă a marcat în ultimii ani această zi prin evenimente care să permită consultarea societății civile în procesul de îmbunătățire a legislației electorale. În acest sens, au fost organizate întâlniri și dezbateri cu reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și ai asociațiilor civice, întâlniri cu reprezentanții presei și s-au derulat programe pentru tinerii care urmau să se prezinte pentru prima dată la urne.

Tot în acest scop a fost lansat și portalul www.primulvot.ro care are misiunea de a contura un spațiu de dezbateri cu caracter politico-electoral, destinat în special tinerilor, dar și pentru identificarea anumitor aspecte care ar trebui incluse pe agenda publică în vederea motivării tinerilor să participe la deciziile care îi privesc, prin mobilizarea la vot a acestora.

06.02.2014