Comunicat de presă referitor la dezbaterea publică pe tema proiectelor de hotărâre ale Autorității Electorale Permanente privind aprobarea ghidurilor finanțării campaniei electorale la alegerile din data de 9 iunie 2024

Comunicat de presă referitor la dezbaterea publică pe tema proiectelor de hotărâre ale Autorității Electorale Permanente privind aprobarea ghidurilor finanțării campaniei electorale la alegerile din data de 9 iunie 2024

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a organizat joi, 21 martie 2024, o dezbatere publică având ca temă proiectele de hotărâre ale Autorității Electorale Permanente privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și a Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

În perspectiva activităților pe care AEP le va derula în vederea exercitării atribuțiilor de control al finanțării campaniilor electorale, ne propunem să continuăm buna colaborare cu formațiunile politice în aceeași manieră caracterizată de deschidere și disponibilitate, astfel încât finanțarea și rambursarea cheltuielilor electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, respectiv la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, să se desfășoare în condiții de legalitate, corectitudine, transparență, eficiență și imparțialitate. Scopul dezbaterii de astăzi este să faciliteze un dialog constructiv și discuții aplicate din care să rezulte înțelegerea corectă și interpretarea unitară a regulilor privind finanțarea campaniilor electorale, pentru ca alegerile să se desfășoare liber, corect, transparent și cu respectarea celor mai înalte standarde internaționale în materie”, a declarat președintele AEP, domnul Toni Greblă, în deschiderea dezbaterii publice organizate astăzi, 21 martie a.c., la sediul instituției.

La eveniment au participat reprezentanți ai formațiunilor politice și alte persoane interesate să prezinte observații și recomandări privind dispozițiile cuprinse în proiectele celor două ghiduri, urmând ca propunerile formulate să fie publicate pe pagina de internet www.roaep.ro la următorul link: https://www.roaep.ro/legislatie/transparenta-decizionala-2/

După adoptarea hotărârilor Autorității privind ghidurile finanțării campaniei electorale la alegerile din data de 9 iunie 2024 și publicarea în Monitorul Oficial, Autoritatea Electorală Permanentă și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) vor organiza, până la începerea campaniei electorale, o serie de instruiri cu mandatarii financiari ai formațiunilor politice.

Proiectele de hotărâre ale Autorității Electorale Permanente supuse dezbaterii au fost publicate la data de 19 martie 2024 pe website-ul www.roaep.ro și pot fi consultate la secțiunea Legislaţie electorală – Transparență decizională.

Menționăm că observațiile şi propunerile privind cele două proiecte de acte normative pot fi transmise la adresa de e-mail legislatie@roaep.ro până la data de 22 martie 2024.

Direcția comunicare

21.03.2024

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectelor de hotărâre ale Autorității Electorale Permanente privind aprobarea ghidurilor finanțării campaniei electorale la alegerile din data de 9 iunie 2024

Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectelor de hotărâre ale Autorității Electorale Permanente privind aprobarea ghidurilor finanțării campaniei electorale la alegerile din data de 9 iunie 2024

În temeiul art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică, republicată, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința publicului proiectul de hotărâre a Autorității Electorale Permanente privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și proiectul de hotărâre a Autorității Electorale Permanente privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Proiectele de hotărâre ale Autorității Electorale Permanente menționate au fost publicate la data de 19 martie 2024 pe website-ul www.roaep.ro și pot fi consultate la secțiunea Legislaţie electorală – Transparență decizională.

Observaţiile şi propunerile privind cele două proiecte de acte normative pot fi transmise la adresa de e-mail legislatie@roaep.ro până la data de 22 martie 2024.

Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă invită persoanele interesate la dezbaterea publică având ca temă dispozițiile cuprinse în proiectele celor două ghiduri, în data de 21 martie 2024, începând cu ora 10.00, la sediul AEP din București, strada Eugeniu Carada nr. 1, sala „Octavian Opriș”.

Persoanele interesate să prezinte verbal propuneri în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziție 5 minute pentru prezentare. Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze online la adresa de e-mail legislatie@roaep.ro până la data de 20 martie 2024 și să comunice următoarele date de contact: nume și prenume, organizația pe care o reprezintă, funcția, numărul de telefon și adresa de e-mail.

Direcția comunicare

19.03.2024

Mesaj de condoleanțe transmis de conducerea Autorității Electorale Permanente, la trecerea în eternitate a regretatului prof. dr. Daniel Barbu, fost președinte al instituției

Mesaj de condoleanțe transmis de conducerea Autorității Electorale Permanente, la trecerea în eternitate a regretatului prof. dr. Daniel Barbu, fost președinte al instituției

La trecerea în eternitate a domnului profesor doctor Daniel Barbu, conducerea Autorității Electorale Permanente transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.

“Cu profundă tristețe am aflat despre pierderea prof. dr. Daniel Barbu, o personalitate remarcabilă, care a muncit o viață întreagă pentru mai binele comunității noastre. Plecarea sa dintre noi lasă un gol imens, dar şi amintirea unei persoane de excepție, care a adus mari servicii culturii române și a contribuit la dezvoltarea comunității academice. Un veritabil politolog și un dedicat pedagog și conducător de instituții, profesorul Barbu va rămâne pentru veșnicie în conștiința celor care l-au cunoscut ca un simbol al diplomației, înțelepciunii și demnității. În aceste clipe de adâncă tristețe, alături de întregul colectiv al Autorității Electorale Permanente, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l primească în pace veșnică!”.

Domnul Daniel Barbu a deținut funcția de președinte al Autorităţii Electorale Permanente în perioada 24 mai 2017 – 27 februarie 2019, context în care a inițiat și coordonat realizarea volumelor 1919 – Primele alegeri parlamentare din România Mare şi Primele alegeri parlamentare – culegere de acte normative.

Specialist în științe politice, publicist, eseist, jurnalist și profesor, domnul Barbu a avut o remarcabilă și erudită activitate culturală, didactică și academică. A fost director al cotidianului Realitatea Românească (1991-1992), decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii din Bucureşti (1994-2000), decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (2002-2004), director al Institutului de Cercetări Politice al Universităţii din Bucureşti (1999-2011), senator (2012 – 2016) și ministru al culturii (2012 – 2013).
Este autor a 12 cărţi și a peste 120 de studii publicate în volume colective editate în România şi în străinătate, precum şi în reviste academice româneşti şi internaţionale.

În anul 2000, a fost decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României”, în grad de Ofiţer, pentru activitatea sa în domeniul învăţământului superior.

Direcția comunicare

18.03.2024

Comunicat de presă Autoritatea Electorală Permanentă a realizat și publicat Ghidul de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor

Comunicat de presă Autoritatea Electorală Permanentă a realizat și publicat Ghidul de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor

În contextul începerii perioadei electorale pentru alegerile membrilor din România în Parlamentul European din anul 2024 și pentru alegerile autorităților administrației publice locale din anul 2024, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a elaborat și a publicat Ghidul de prevenire si combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor.

Materialul prezintă, într-un limbaj accesibil, elementele care compun acțiunile de dezinformare și oferă un set de instrumente pentru înțelegerea caracteristicilor conținutului dăunător și pentru dezvoltarea abilităților de identificare și analiză a informațiilor false, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pe care aceste fenomene le-ar putea avea asupra procesului electoral. Ghidul oferă, totodată, o serie de recomandări adresate jurnaliștilor, creatorilor de conținut și competitorilor electorali, care vizează promovarea unui climat de etică în mediul informațional în contextul desfășurării perioadei electorale.

Documentul este fundamentat atât pe recomandările Uniunii Europene, dintre care amintim Recomandarea (UE) 2023/2829 Comisiei Europene din 12 decembrie 2023 referitoare la procese electorale incluzive și reziliente în Uniune și la consolidarea caracterului european și a desfășurării eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European, cât și pe îndrumările literaturii de specialitate.

“Fenomenele din sfera dezinformării pot influența participarea la vot și opțiunile alegătorilor, prin urmare constituie pericole reale la adresa democrației. Mediul informațional devine, pe zi ce trece, tot mai greu de navigat din cauza aglomerării de date și informații, fapt ce îngreunează distincția dintre adevăr și fals. Prin acest demers ne propunem să contribuim la stabilirea unui climat de încredere și integritate în organizarea și desfășurarea alegerilor din anul 2024 și să le oferim alegătorilor instrumente concrete prin care să poată obține o imagine corectă asupra procesului electoral”, a afirmat președintele AEP, Toni Greblă.

Ghidul de prevenire si combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor este disponibil pe pagina web a AEP www.roaep.ro și poate fi accesat la următorul link https://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2024/03/GHID_GLFN_FINAL.pdf

Direcția comunicare

14.03.2024

Comunicat de presă privind numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 29 februarie 2024

Comunicat de presă privind numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 29 februarie 2024

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice că totalul de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 29 februarie 2024 este de 18.940.834, cu 3.749 mai puțini față de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, potrivit căreia, la data de 31 ianuarie 2024 figurau în Registrul electoral 18.944.583 de alegători români.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia.

Precizăm că, în perioada 01.02.2024 – 29.02.2024, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:

• 21.668 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;

• 190 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau care au fost puși sub interdicție.

Un număr de 73 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 01.02.2024 – 29.02.2024 este de 18.036, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor (DGEP).

Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.038.779 au domiciliul sau reședința în țară, iar 902.055 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare. Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 29 februarie 2024, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural);

Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 29 februarie 2024, aferent fiecărei localități;

Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări.

Direcția comunicare

01.03.2024

Comunicat de presă privind organizarea de către AEP a unor ateliere de lucru dedicate creșterii transparenței, eticii și integrității proceselor electorale

Comunicat de presă privind organizarea de către AEP a unor ateliere de lucru dedicate creșterii transparenței, eticii și integrității proceselor electorale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) organizează luni, 26 februarie a.c., și marți, 27 februarie a.c., la București, o serie de întâlniri de lucru dedicate aprofundării cunoștințelor și competențelor privind creșterea transparenței, eticii și integrității proceselor electorale la nivelul personalului care îndeplinește atribuții specifice organizării și desfășurării alegerilor.

Reuniunile fac parte dintr-o serie de opt ateliere de lucru organizate de către AEP la București, Călărași, Craiova, Deva, Târgu-Mureș, Bistrița, Brăila și Piatra-Neamț, în perioada 26 – 29 februarie 2024, și care vizează pregătirea temeinică a alegerilor din acest an și creșterea încrederii alegătorilor în procesul electoral.

“Avem ocazia, prin aceste întâlniri care se desfășoară în toată țara, să discutăm și să stabilim acele măsuri necesare pentru pregătirea alegerilor, în așa fel încât la final să avem mulțumirea că am depus toate eforturile pentru desfășurarea alegerilor în cele mai bune condiții, iar alegătorul să aibă certitudinea că votul lui contează și că opțiunea exprimată este deplin respectată. Cu atât mai mult în contextul informațional actual marcat de răspândirea campaniilor de dezinformare și defăimare, este esențial ca toți factorii implicați în organizarea și desfășurarea alegerilor să își îndeplinească atribuțiile cu profesionalism, corectitudine, transparență, etică și integritate, în acord cu prevederile Constituției și ale normelor europene în materie. Purtăm cu toții responsabilitatea de a consolida încrederea cetățenilor în corectitudinea modului de organizare și desfășurare a alegerilor, păstrând, în același timp, un dialog neutru și echidistant cu toți competitorii electorali”, a afirmat președintele AEP, Toni Greblă, în deschiderea atelierului de lucru de la București.

La workshopul din Capitală participă reprezentanți din partea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Secretariatului General al Guvernului, Institutului Naţional de Statistică, Consiliului Național al Audiovizualului, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Regiei Autonome Monitorul Oficial, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General pentru Imigrări, Ministerului Finanțelor, Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Instituției Prefectului Municipiul Bucureşti, Instituției Prefectului Judeţul Ilfov, primăriilor din regiunea București – Ilfov și a altor instituții cu atribuții în organizarea alegerilor.

Aceste workshopuri se desfășoară la București, Călărași, Craiova, Deva, Târgu-Mureș, Bistrița, Brăila și Piatra-Neamț în contextul derulării de către AEP, în calitate de beneficiar, a proiectului DIGI-EMB – Digitalizare pentru creșterea nivelului transparenței, eticii și integrității activităților de management electoral și finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020.

Direcția comunicare

26.02.2024

sedinta3

sedinta2

Comunicat de presă privind vizita de studiu a unei delegații a Instanței Superioare Independente pentru Alegeri din Tunisia la Autoritatea Electoralӑ Permanentӑ

Comunicat de presă privind vizita de studiu a unei delegații a Instanței Superioare Independente pentru Alegeri din Tunisia la Autoritatea Electoralӑ Permanentӑ

În contextul alegerilor din anul 2024 din România și Tunisia, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), domnul Toni Greblă, a primit luni, 12 februarie a.c., vizita de studiu a unei delegații a Instanței Superioare Independente pentru Alegeri (ISIE) din Tunisia la sediul AEP din București.

Delegația tunisiană este compusă din domnul Aymen Boughatas, membru al Consiliului ISIE Tunisia, și domnul Imed Abdelli, director general al Direcției afaceri juridice și controlul campaniei electorale, iar din partea AEP, alături de președintele instituției, domnul Toni Greblă, participă la discuții domnul Constantin Rada, director general al Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, domnul Ovidiu Oproaica, director general al Departamentului informatizarea proceselor electorale, domnul Octavian Chesaru, directorul Direcției Reglementări, contencios electoral și coordonarea aplicării unitare a legislației, și domnul Ion Mincu, directorul Direcției relații externe din cadrul Departamentului cooperare internațională.

Vizita de lucru se desfășoară în baza Memorandumului de colaborare dintre Autoritatea Electorală Permanentă și Instanța Superioară Independentă pentru Alegeri din Tunisia, încheiat la data de 11 februarie 2020, și reprezintă un pas important pentru consolidarea relației bilaterale prin realizarea unui schimb de bune practici și experiențe în materie electorală.

Cu această ocazie, președintele Autorității Electorale Permanente, domnul Toni Greblă, a subliniat dorința de consolidare a dialogului instituțional în domeniul electoral, menționând că vizita delegației tunisiene la București le oferă specialiștilor români posibilitatea continuării procesului de consultare a celor mai importante organisme în domeniu, în vederea aplicării celor mai înalte standarde și bune practici în organizarea și gestionarea celor patru tipuri de alegeri din acest an.

Acest schimb de informații este foarte important pentru Autoritatea Electorală Permanentă, având în vedere experiența părții tunisiene în cadrul Rețelei pentru Competențe Electorale Francofone – RECEF. Este datoria și responsabilitatea noastră, a tuturor organismelor electorale, de a asigura organizarea unor alegeri libere, corecte și democratice, mai ales în actualul context internațional care se confruntă cu provocări fără precedent”, a declarat președintele AEP, domnul Toni Greblă.

La rândul său, domnul Aymen Boughatas, membru al Consiliului ISIE Tunisia, și-a manifestat aprecierea față de sistemul electoral românesc și a mulțumit conducerii AEP pentru organizarea acestui schimb activ de experiență în domeniul electoral.

Prin intermediul acestei vizite de studiu, ne arătăm deschiderea pentru aprofundarea bunelelor practici din domeniul electoral implementate în cele două țări. Totodată, dorim să profităm de oportunitatea de a învăța aspecte relevante în privința proceselor electorale de la specialiștii Autorității Electorale Permanente și să beneficiem la cel mai înalt nivel de experiența dumneavoastră vastă în organizarea alegerilor”, a afirmat domnul Aymen Boughatas.

Reamintim că, în sfera cooperării internaționale, relația dintre AEP și ISIE Tunisia este extinsă prin apartenența celor două instituții la Rețeaua pentru Competențe Electorale Francofone (RECEF), iar inițiativa de a găzdui o vizită de studiu a ISIE Tunisia la București vine ca o prelungire firească a dialogului bilateral susținut în marja Seminarului electoral privind metodele de vot pentru facilitarea participării electorale și păstrarea încrederii cetățenilor și a Adunării Generale a RECEF, care s-a desfășurat la Paris, în luna mai 2023.

Direcția comunicare

12.02.2024

sedinta

sedinta2

Comunicat de presă privind semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Autoritatea Electorală Permanentă din România și Comisia Electorală Centrală a Ucrainei

Comunicat de presă privind semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Autoritatea Electorală Permanentă din România și Comisia Electorală Centrală a Ucrainei

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Comisia Electorală Centrală (CEC) a Ucrainei au semnat astăzi, 6 februarie 2024, un Memorandum de Înțelegere în vederea aprofundării și dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul administrării alegerilor și referendumurilor.

Ceremonia de semnare a Memorandumului a avut loc la sediul Autorității Electorale Permanente din București. Documentul a fost semnat de către președintele instituției, domnul Toni Greblă, și de către președintele Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei, domnul Oleh Didenko.

Am convingerea că semnarea acestui Memorandum dintre AEP și CEC Ucraina va contribui la consolidarea și dinamizarea cooperării dintre cele două instituții de profil în vederea protejării democrației și a bunelor practici electorale recunoscute la nivel internațional”, a declarat președintele AEP, Toni Greblă, cu ocazia evenimentului.   

Președintele Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei, domnul Oleh Didenko, a mulțumit, la rândul său, pentru deschiderea și disponibilitatea AEP de a împărtăși cunoștințele și bunele practici cu privire la organizarea și gestionarea în condiții optime a proceselor electorale din străinătate.

Documentul de cooperare semnat astăzi înlocuiește Memorandumul încheiat între cele două părți în anul 2014 și vizează, printre altele, creșterea capacității instituționale a celor două organisme de management electoral, realizarea și protecția drepturilor electorale ale cetățenilor, inclusiv ale grupurilor vulnerabile, dezvoltarea și implementarea tehnologiilor inovatoare în domeniul electoral, asigurarea securității cibernetice și dezvoltarea profesională a diferitelor categorii de specialiști implicați în organizarea și desfășurarea alegerilor și a referendumurilor.

Ceremonia de semnare a avut loc în contextul vizitei de studiu privind experiența României în ceea ce privește organizarea votului în străinătate și explorarea modalităților alternative de vot pentru diaspora Ucrainei postbelice, realizată de delegația ucraineană la AEP, în perioada 5-6 februarie 2024, la inițiativa Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA). La eveniment au participat reprezentanți ai CEC Ucraina, ai Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, ai International IDEA și ai Ministerului Afacerilor Externe din România.

Cu acest prilej, președintele Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei, domnul Oleh Didenko, a apreciat experiența României în organizarea proceselor electorale pentru cetățenii români aflați în diaspora.

Experiența dumneavoastră este foarte importantă pentru noi, pentru că sunt convins că ne va ajuta în desfășurarea unor alegeri libere și corecte în perioada post-conflict și de această organizare în condiții cât mai bune depinde și integrarea euroatlantică și europeană a Ucrainei, în viitor. De asemenea, de cât de democratice vor fi aceste alegeri post-conflict depinde și viteza cu care Ucraina se va reconstrui după război”, a afirmat domnul Oleh Didenko.

La rândul său, președintele AEP, domnul Toni Greblă, a menționat că democrația este o componentă esențială a vieții sociale, economice și politice dintr-o țară, iar o parte însemnată a acestui concept o reprezintă încrederea în buna organizare și desfășurare a alegerilor.

În momentul în care, în Ucraina, veți aprecia că au fost create condițiile pentru organizarea alegerilor, vă asigur că autoritățile din România vă vor acorda tot sprijinul pentru buna desfășurare a scrutinului pentru cetățenii ucraineni care se vor afla atunci pe teritoriul țării noastre”, a precizat domnul Toni Greblă.

 

Direcția comunicare

06.02.2024

comitet