Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale



Comunicat de presă referitor la elaborarea proiectului de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale


 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că a elaborat și a lansat în dezbatere publică proiectul de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul de lege a fost publicat astăzi, 26 octombrie 2022, pe site-ul www.roaep.ro, la secțiunea Legislație Electorală – Transparență Decizională și poate fi consultat accesând următorul link: https://www.roaep.ro/legislatie/transparenta-decizionala-2/

Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ menţionat pot fi transmise la adresa de e-mail legislatie@roaep.ro, până la data de 7 noiembrie 2022.

„Elaborarea acestui proiect de act normativ vine în sprijinul realizării obiectivelor asumate de către AEP din anul 2019 încoace în ceea ce privește promovarea măsurilor de integritate, transparență și anticorupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale”, a afirmat președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică.

Prima dezbatere publică pe tema propunerilor de modificare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale se va desfășura în data de 8 noiembrie 2022, la sediul AEP din strada Eugeniu Carada nr.1, sala “Octavian Opriș”.

Reamintim că AEP a implementat, în perioada 2019 - 2020, Proiectul ARGUS – integritate, etică, transparență, anticorupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, în cadrul căruia a fost realizat “Ghidul de bune practici în finanțarea partidelor politice”.

În perioada imediat următoare, Autoritatea Electorală Permanentă va depune cererea de finanțare pentru proiectul intitulat DIGI-EMB - Digitalizare pentru creșterea nivelului transparenței, eticii și integrității activităților de management electoral și finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Precizăm totodată că, începând cu anul 2019, AEP a efectuat controale cu privire la legalitatea veniturilor și a cheltuielilor la toate formațiunile politice înscrise la Tribunalul Municipiului București și, implicit, la toate partidele politice care beneficiază de finanțare de la bugetul de stat.  

 

 

Direcția comunicare
26.10.2022

Alte articole: