Comunicat de presă privind vizita președintelui AEP la o secție de votare organizată la București cu ocazia celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova



Comunicat de presă privind vizita președintelui AEP la o secție de votare organizată la București cu ocazia celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova


Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a  efectuat astăzi, 15 noiembrie 2020, o vizită la una dintre secțiile de votare organizate la București cu ocazia celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova.

În contextul epidemiei de COVID-19, alegerile au loc în condiții speciale, cu respectarea regulilor de distanțare fizică și protecție sanitară, organizatorii alegerilor stabilind un set de reguli care trebuie respectate la intrarea in secția de votare.       

S-a constatat faptul că secția de votare a fost foarte bine organizată, fiind respectate condițiile de securitate și măsurile impuse de pandemia de COVID-19.

Reamintim că președintele AEP a participat și la primul tur de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova, în calitate de observator internațional acreditat.

Direcția comunicare

15.11.2020

           

Alte articole: