Comunicat de presă privind participarea AEP la programul de training online BRIDGE cu tema Soluționarea litigiilor electorale, organizat de IFES



Comunicat de presă privind participarea AEP la programul de training online BRIDGE cu tema Soluționarea litigiilor electorale, organizat de IFES

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă, în perioada 24-26 mai 2021, la programul de training online cu tema Soluționarea litigiilor electorale, destinat oficialilor electorali, dezvoltat pe baza metodologiei BRIDGE și care este organizat de Fundația Internaționale pentru Sisteme Electorale (IFES).

Un sistem eficient de soluționare a litigiilor electorale este un element crucial al sistemului electoral. Furnizarea modalităților de îndreptare a încălcării drepturilor electorale și a mecanismelor de remediere a disfuncționalităților din procesele electorale sunt esențiale pentru asigurarea desfășurării unor alegeri credibile.

Programul de training urmărește să consolideze capacitatea oficialilor electorali de a efectua investigații eficiente, în timp util, și de a soluționa litigiile într-un mod echitabil și transparent.

Din partea AEP vor participa la training șeful Departamentului legislație, contencios electoral, relația cu Parlamentul și Uniunea Europeană, Cristian-Alexandru Leahu și șeful Departamentului coordonarea organismelor electorale, Mircea Preoțescu.

BRIDGE este un program modular de dezvoltare profesională care se concentrează asupra domeniului electoral și implică organizarea de ateliere care încurajează participanții să reflecteze asupra modalităților de îmbunătățire a organizației din care fac parte, prezentând exemple comparative și abordări alternative, generând planuri sau oferind sprijin pentru reforma organizațională.

IFES este o organizație internaționalӑ care promovează democrația în întreaga lume și colaborează cu societatea civilă, instituțiile publice și sectorul privat pentru a construi democrații reziliente.

Direcția comunicare

24.05.2021

Alte articole: