Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 31 decembrie 2019



Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 31 decembrie 2019

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 decembrie 2019 este de 18.988.812, cu 1.908 mai puțini față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 11 decembrie 2019 figurau în Registrul electoral 18.990.720 de alegători români.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia și a importului de date de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD). Precizăm că, în perioada 11.12.2019 – 31.12.2019, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:

  • 14.390 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;
  • 86 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.

    Un număr de 108 persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeași perioada este de 10.963, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. Ca urmare a importului de date de la DEPABD, au apărut 1.497 de alegători noi care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de data de 11 decembrie 2019.

Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.271.223 au domiciliul sau reședința în țară, iar 717.589 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.
Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare. Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 31 decembrie 2019, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 31 decembrie 2019, aferent fiecărei localități.

Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări.

Direcția comunicare
10.01.2019

Alte articole: