Comunicat de presă privind întâlnirea președintelui AEP cu reprezentanții partidelor politice pe tema implementării recomandărilor Curții de Conturi



Comunicat de presă privind întâlnirea președintelui AEP cu reprezentanții partidelor politice pe tema implementării recomandărilor Curții de Conturi



Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, s-a întâlnit în data de 9 ianuarie 2020, la sediul Autorității, cu reprezentanții unor formațiuni politice pe tema implementării recomandărilor Curții de Conturi a României ca urmare a controlului asupra cheltuielilor efectuate de acestea din subvențiile acordate de la bugetul de stat în anul 2018.

Din partea AEP, au fost prezenți la discuții directorul general al Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, Constantin Rada și directorul Direcției control din cadrul acestui departament, Adriana Ghiță.

La întrunirea de la sediul AEP au răspuns invitației reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD), ai Partidului Național Liberal (PNL), ai Uniunii Salvați România (USR), ai Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), ai Partidului Mișcarea Populară (PMP) și ai Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR).

Președintele AEP și oficialii Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale i-au informat pe reprezentanții partidelor politice cu privire la constatările Curții de Conturi a României, precum și în legătură cu recomandările cuprinse în Decizia Curții nr. 7/19.12.2019 și le-au solicitat acestora să implementeze recomandările respective până la data de 31.01.2020.

Precizăm că, în urma analizei modului de implementare a recomandărilor Curții de Conturi a României, aferente fiecărei formațiuni politice și transmise departamentului de specialitate al AEP, se va întocmi un raport sintetic ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I şi pe pagina de Internet a AEP.

Preşedintele Autorității Electorale Permanente a reiterat importanța îndrumării şi prevenției în domeniul finanțării partidelor politice şi a campanilor electorale şi a afirmat că AEP va organiza, ca și în anul precedent, sesiuni de instruire şi îndrumare cu reprezentanții partidelor politice. De asemenea, el a afirmat că reprezentanții AEP vor iniția instruiri pe tema finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale și vor participa, la solicitarea partidelor politice parlamentare, la instruirile organizate de acestea cu trezorierii, responsabilii financiari și mandatarii financiari.

Direcția comunicare
09.01.2020

Alte articole: