Comunicat de presă privind implementarea soluţiei de blockchain în unele sisteme informatice administrate de Autoritatea Electorală Permanentă cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
Comunicat de presă privind implementarea soluţiei de blockchain în unele sisteme informatice administrate de Autoritatea Electorală Permanentă cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că ieri, 26 noiembrie 2020, a adoptat Hotărârea nr. 29/2020 prin care a fost aprobată implementarea soluţiei tehnice de blockchain în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) și în Sistemul informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării (SICPV).
Aprobarea implementării respectivei soluţii tehnice s-a făcut la propunerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), în vederea creşterii rezilienţei sistemului electoral românesc, precum şi a încrederii alegătorilor şi competitorilor electorali în integritatea datelor şi informaţiilor înregistrate în cele două sisteme informatice administrate de AEP cu sprijinul STS.
Astfel, prin implementarea soluției tehnice de blockchain, informațiile vor fi înregistrate în timp real, în clar și de tip HASH (amprenta digitală a datelor) și vor fi făcute publice la adresa https://voting.roaep.ro, ceea ce va permite verificarea în timp real sau ulterioară a integrității datelor relevante înregistrate în SIMPV, precum și în SICPV.
Implementarea efectivă a soluţiei tehnice de blockchain în SIMPV şi SICPV va fi realizată de STS împreună cu AEP, iar aplicația propusă pentru vizualizarea blockchain-ului va conţine:
- pagina de gardă disponibilă la adresa https://voting.roaep.ro, care va prezenta lista ultimelor blocuri, un grafic al încărcării cu date al blocurilor și un instantaneu al informaților aflate în zona-tampon înainte de a fi închise într-un bloc;
- o pagină cu detaliile unui bloc și lista tranzacțiilor incluse în acesta;
- o pagină cu detaliile aferente unei tranzacții;
- o pagina cu diferite hărţi prezentând în timp real activitatea.
Totodată, informațiile închise în blockchain vor putea fi accesate de public și cu ajutorul unor servicii web de tip REST (interfață API) ce vor returna informații despre blocuri, dar și informații aferente tranzacțiilor dintr-un bloc.
Menţionăm că introducerea soluțiilor tehnologice moderne în procesul electoral, printre care se află și tehnologia blockchain, reprezintă încă un pas în procesul de informatizare a proceselor electorale şi, de ce nu, spre votul electronic.
Hotărârea AEP nr. 29/2020 a fost publicată astăzi, 27 noiembrie 2020, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1152 şi poate fi consultată accesând https://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2020/11/HAEP%20nr.%2029-2020.pdf .