Comunicat de presă din data de 12 decembrie 2012



Comunicat de presă din data de 12 decembrie 2012 În cadrul întrevederii de final cu conducerea Autorităţii Electorale Permanente (AEP), desfăşurată în data de 11 decembrie 2012, delegaţia misiunii restrânse OSCE-ODIHR de observare a alegerilor şi-a exprimat aprecierea pentru „întâlnirile utile” pe care le-au avut cu reprezentanţii autorităţilor române implicate în organizarea alegerilor parlamentare. Echipa de experţi electorali a  apreciat profesionalismul reprezentanţilor AEP şi a mulţumit pentru sprijinul constant primit cu ocazia misiunii desfăşurate în România.
Preşedintele AEP, doamna Ana Maria Pătru, a apreciat activitatea desfăşurată de delegaţia Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE), precum şi cea a misiunii restrânse a OSCE-ODIHR de observare a alegerilor din 9 decembrie 2012. Preşedintele AEP i-a asigurat pe oficialii electorali străini de întreaga disponibilitate a AEP de a colabora în continuare cu OSCE-ODIHR şi de a furniza toate datele de care aceştia au nevoie pentru redactarea raportului privind desfăşurarea alegerilor din România. De asemenea, în zile de 10 şi 11 decembrie 2012, conducerea AEP a avut întrevederi cu celelalte delegaţii de observatori internaţionali prezente în România pentru a discuta concluziile misiunii de observare. În cadrul unui program organizat de AEP, şase state au trimis observatori din rândul oficialilor instituţiilor omoloage AEP. Reprezentanţii autorităţilor electorale din Canada, Coreea de Sud, Letonia, Georgia, Bosnia Herţegovina şi Republica Moldova au dat curs invitaţiei AEP de a participa în calitate de observatori. Programul organizat de AEP pentru observatorii din cele şase state a constat în întrevederi cu membrii conducerii AEP,  întrevederi cu membrii BEC şi vizite la câteva secţii de votare. Observatorii internaţionali au avut ocazia să vadă desfăşurarea procesului electoral la secţiile de votare din cinci sectoare ale municipiului Bucureşti (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Liceul Iulia Haşdeu, Colegiul tehnic Petru Rares, Şcoala gimnazială  „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu şi Şcoala Nr. 136 din cartierul Ferentari), dar şi la secţii de votare din judeţul Ilfov (Otopeni, Snagov-Sat, Tunari). De asemenea, observatorii internaţionali au asistat la încheierea procesului de votare la o secţie din cartierul bucureştean Dămăroaia. Reprezentanţii acestor delegaţii au apreciat programul organizat de AEP şi şi-au exprimat aprecierea atât pentru întâlnirile avute atâtla BEC, cât şi pentru modul în care au fost organizate şi au funcţionat secţiile de votare vizitate. Într-o scrisoare adresată preşedintelui AEP, doamna Ana Maria Pătru, preşedintele Comisiei Electorale Centrale din Bosnia-Herţegovina, domnul Branko Petric, a mulţumit „pentru primirea călduroasă şi pentru organizarea impecabilă a misiunii de observare a alegerilor”. „Delegaţia Comisiei Electorale Centrale din Bosnia-Herţegovina s-a bucurat de această vizită şi a apreciat şansa pe care a avut-o de a se familiariza cu procesul electoral şi cu legislaţia electorală din minunata dumneavoastră ţară precum şi să observe cele mai importante proceduri din ziua votării.  A fost o adevărată onoare şi plăcere să vă întâlnesc şi sper într-o colaborare fructuoasă în viitor”, se arată în scrisoarea adresată de către domnul Branko Petric preşedintelui AEP, doamna Ana Maria Pătru.
Alte articole: