Comunicat de presӑ privind întâlnirea consultativă dintre Autoritatea Electorală Permanentă și Consiliul Național Electoral din Ecuador



Comunicat de presӑ privind întâlnirea consultativă dintre Autoritatea Electorală Permanentă și Consiliul Național Electoral din Ecuador


O echipă a Autorității Electorale Permanente (AEP) formată din domnul Ovidiu-Alexandru Oproaica, directorul general al Departamentului informatizarea proceselor electorale și domnul Ion Mincu-Rădulescu, reprezentant permanent al AEP pe lângă A-WEB, va avea astăzi, 14 iunie 2022, o întâlnire consultativă virtuală cu reprezentanții Consiliului Național Electoral din Ecuador, pe tema digitalizării proceselor electorale.

Obiectivele evenimentului vizează extinderea cooperării internaționale, intensificarea dialogului bilateral și dezvoltarea experienței în sfera organizării proceselor electorale.

În cadrul discuției, reprezentanții AEP vor oferi o privire de ansamblu asupra noutăților tehnologice implementate de AEP și vor partaja experiența instituției în ceea ce privește utilizarea soluției tehnice de blockchain în sistemele informatice utilizate în administrarea alegerilor.

 

 

Direcția comunicare

14.06.2022

Alte articole: