Comunicat de presă din data de 8 decembrie 2012



Comunicat de presă din data de 8 decembrie 2012 Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente(AEP), doamna Ana Maria Pătru şi domnul Dan Vlaicu, vicepreşedinte al AEP, s-au întâlnit astăzi, 8 decembrie 2012, cu reprezentanţii instituţiilor omoloage AEP din Canada, Coreea de Sud, Letonia, Georgia, Bosnia Herţegovina şi Republica Moldova.
Întrevederea cu oficialii străini, acreditaţi ca observatori internaţionali la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 9 decembrie2012, aavut ca scop informarea acestora cu privire la aspectele tehnice ale sistemului electoral din România. Vizita face parte dintr-un program organizat de AEP în scopul consolidării relaţiilor de colaborare instituţională şi realizării unui schimb de expertiză în domeniul electoral. Vizita include întâlniri cu reprezentanţi ai AEP, dar şi cu membrii Biroului Electoral Central (BEC) şi reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Preşedintele AEP, doamna Ana Maria Pătru, şi-a exprimat speranţa că această vizită este „începutul unei colaborări fructuoase”. Domnia sa i-a informat pe oficialii străini cu privire la rolul Autorităţii Electorale Permanente în procesul electoral din România şi a arătat că AEP, “deşi este o instituţie destul de tânără, şi-a câştigat prin activitatea sa o poziţie de referinţă printre instituţiile statului român”. “Suntem aproape de a finaliza două dintre proiectele noastre ambiţioase: implementarea Registrului Electoral şi schimbarea legislaţiei privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. Totodată, AEP a elaborat proiectul unui Cod electoral care a fost deja transmis Parlamentului şi a fost supus dezbaterii publice”, a arătat doamna Ana Maria Pătru în prezentarea proiectele AEP. La rândul său, domnul Dan Vlaicu, vicepreşedinte al AEP, a remarcat că e foarte important că au venit observatori din toate colţurile lumii. “E o ocazie foarte bună să observaţi procesul de votare. Mergeţi în secţiile de vot să observaţi cum funcţionează sistemul nostru electoral”, i-a îndemnat vicepreşedintele AEP. Oficialilor străini li s-a pus la dispoziţie legislaţia electorală românească tradusă în limbi de circulaţie internaţională. În cadrul întrevederii, domnul Cristian Leahu, directorul Direcţiei Legislaţie şi relaţia cu Parlamentul, a făcut o prezentare detaliată a aspectelor tehnice ale sistemului electoral românesc şi ale organizării alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012. De asemenea, domnul Gabriel Saucă, directorul Direcţiei Informatică a AEP, a făcut o prezentare a reglementărilor privind procesul de centralizare a rezultatelor alegerilor şi cel de repartizare a mandatelor de deputat şi senator. Reprezentanţii autorităţilor electorale dinCanada, Coreea de Sud,Letonia,Georgia, Bosnia Herţegovina şi RepublicaMoldovaau fost informaţi cu privire la atribuţiile AEP şi ale BEC în procesul electoral din România. Oficialii străini s-au interesat cu privire la procedura de validarea mandatelor de deputat şi senator şi la reglementările privind finanţarea campaniei electorale. Din delegaţia oficialilor străini au făcut parte Chris Rodgers (Elections Canada), Sung Won Hwang, Su Jin Nam şi Hee Eun Lee  (Comisia Electorală Naţională din Coreea de Sud), Karlis Kamradzis şi Ritvars Eglajs (Comisia Electorală Centrală din Letonia), Irakli Khorbaladze şi Keteva Janelidze (Comisia Electorală Centrală din Georgia), Irena Hadziabdic, Stjepan Mikic şi Branko Petric (Comisia Electorală Centrală din Bosnia Herţegovina), Andrei Volentir, Ştefan Creangă, Eduard Răducan şi Rodica Sîrbu (Comisia Electorală Centrală Moldova). Din partea AEP au participat deasemnea domnul Gheorghe Onogea, director general al Departamentului de control al finaţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, domnul Iulian Ivan, director al Direcţiei Îndrumare, Control şi coordonare a fililalelor, doamna Denisa Marcu, director al Direcţiei studii, documentare şi monitorizarea procesului electoral, domnul Bogdan Popescu, şeful Serviciului relaţii externe, domnul Octavian Onogea şeful Serviciului alocare subvenţii.
Alte articole: