Alegeri locale 2016 – Tehnica votării

Alegeri locale 2016 – Tehnica votării

st

Duminică, 5 iunie 2016, în România au loc alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, la care cetățenii vor decide cine vor fi primarii, consilierii locali și consilierii județeni pentru următorii patru ani. Programul de votare este între orele 7:00 – 21:00, iar alegătorii care la ora 21:00 se află în secția de votare pot să-și exercite dreptul de a alege.

La acest scrutin pot vota cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, până în ziua alegerilor inclusiv și cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România.

Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada unde își au domiciliul sau reședința și unde sunt înscrişi în lista electorală permanentă (alegătorii cetățeni români) sau în copia de pe lista electorală complementară (alegătorii cetățeni ai Uniunii Europene).

Pentru a afla secția de votare la care sunt arondați și adresa acesteia, alegătorii trebuie să acceseze linkul https://registrulelectoral.ro/ și să introducă datele personale.

Când intră în secția de votare, alegătorul prezintă mai întâi operatorului de calculator actul său de identitate. După ce operatorul îi scanează CNP-ul, iar sistemul informatic confirmă prezența respectivului alegător în listele electorale ale secției de votare, acesta semnează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară, primește buletinele de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT”.

Fiecare alegător va primi trei buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru consiliul local și unul pentru consiliul județean. În București, fiecare votant va primi patru buletine de vot: unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului București și unul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Înainte de a intra în cabina de votare, alegătorul trebuie să verifice dacă buletinele de vot au aplicată pe ultima pagină ștampila de control a secției de votare. Cele pe care nu este aplicată această ştampilă vor fi declarate nule.

În cabina de vot fiecare alegător intră singur și aplică ștampila într-un singur patrulater al buletinului de vot, în care se află candidatul sau lista de candidați pentru care dorește să voteze. Dacă ștampila este în afara patrulaterelor sau în interiorul mai multor patrulatere, buletinul de vot va fi declarat nul.

După ce și-a exprimat votul, alegătorul împăturește buletinele de vot cu ștampila de control în exterior, le introduce în urnă, restituie ștampila cu mențiunea „VOTAT” președintelui secției de votare, care o aplică pe actul de identitate, menţionând şi data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărţii de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

Pot să voteze prin intermediul urnei speciale alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, în baza unei cereri însoțite de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate. Cererea va fi înaintată numai la secția de votare la care este arondat imobilul unde se solicită deplasarea urnei speciale, cu condiția ca solicitantul să aibă domiciliul sau reședința în localitatea sau sectorul municipiului București în care se află secția de votare.

De asemenea, pot solicita urna specială persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate internate în unități publice sau private, cămine de bătrâni sau alte așezăminte publice sau private, dacă au domiciliul sau reședința în localitatea sau, în cazul municipiului București, în sectorul pe raza căruia se află unitatea respectivă.

Mai pot solicita urna specială și persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, cu condiția să domicilieze în raza teritorială a circumscripţiei electorale comunale, orăşeneşti sau municipale în care au loc alegeri.

În cazul unui alegător care se prezintă la vot și nu figurează în listele electorale ale secției de votare, Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal va semnala dacă persoana respectivă nu a implinit 18 ani, și-a pierdut drepturile electorale, este arondată la altă secție de votare, este omisă din lista electorală permanentă și dacă a mai votat la același scrutin.

Actele de identitate cu care se poate vota la alegerile locale sunt:

  • în cazul cetățenilor români: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării.
  • în cazul cetățenilor Uniunii Europene: orice document valabil care le atestă identitatea.
Alte articole: