Comunicat de presă



Comunicat de presă privind prezentarea pe tema „Participarea femeilor în alegeri”, susținută de președintele AEP, doamna Ana Maria Pătru, în cadrul Conferinței ACEEEO
    Președintele Autorității Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, care deține și președinția Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), a susținut, în cadrul celei de-a 23-a Conferințe a Asociației, o prezentare pe tema participării femeilor din România în alegeri. Plecând de la premisa că “alegerile reflectă mentalitatea, gradul de cultură și starea de spirit a unui popor”, președintele Autorității Electorale Permanente a opinat că “lumea noastră are sens, are echilibru, are coerență numai dacă bărbații și femeile, împreună, există și funcționează ca jumătățile unui întreg”. Doamna Ana Maria Pătru a afirmat că în România, ca de altfel în toată Europa, “una dintre jumătăți, cea feminină, e doar un sfert sau chiar mai puțin” și a invocat mai multe cauze ale discriminării de gen: „Dacă e vorba de discriminare, de lipsa legislației, de dezinteresul partidelor sau al autorităților, putem interveni prin politici publice. Ce facem însă atunci când slaba reprezentarea a femeilor este efectul unor mentalități greșite, a unei educații defectuoase ? Ce facem când femeile însele se percep ca nepotrivite pentru anumite funcții și se resemnează într-o paradigmă culturală și socială a discriminării?” Președintele AEP a prezentat o statistică a participării femeilor în alegerile din România, subliniind că acestea sunt slab reprezentate în Parlamentul României și în administrația publică locală, atât în calitate de candidați, cât și ca număr de mandate obținute. Astfel, la alegerile parlamentare din 2012 s-au înscris doar 340 de candidaţi femei, reprezentand 13,8% din totalul de 2.451 de candidați. Dintre acestea, doar 20 la sută au fost alese. Doamna Ana Maria Pătru a subliniat, citând datele unui studiu recent, că femeile din Parlamentul României, deși atât de puține, i-au depășit pe colegii lor bărbați în ceea ce privește indicele de activitate parlamentară. Un exemplu relevant îl oferă cele 11 doamne senator, care s-au dovedit a fi cu 78 la sută mai active decât cei 159 de senatori bărbați. “Nu e nevoie neapărat ca femeile să fie egale numeric cu bărbații pentru a-și dovedi eficiența și competența”, a conchis președintele AEP, care a oferit și o explicație pentru subreprezentarea femeilor în Parlament: “Partidele preferă candidați bărbați, pe care îi creditează din start cu mai multe șanse în alegeri. Iar puținele femei pe care le includ în listele de candidați sunt de multe ori trecute pe locuri neeligibile”. În opinia președintelui AEP, „organismele electorale pot determina partidele, inclusiv prin propuneri de modificare a legislaţiei privind finanţarea acestora şi a legislaţiei electorale, să accepte o cotă de participarea a femeilor pe listele de candidaţi”. Doamna Ana Maria Pătru a evidențiat faptul că România stă bine la raportul de gen în rândul membrilor aleşi anul acesta în Parlamentul European: zece din cei 32 de europarlamentari sunt femei, adică peste 31%, destul de aproape de ponderea de 37 la sută a eurodeputaților femei. În schimb, la nivelul aleşilor din administraţia publică locală, se înregistrează cel mai grav dezechilibru de gen, a spus doamna Ana Maria Pătru: „Pentru funcţia de primar s-au înscris 14.146 candidaţi, din care 13.162 bărbaţi, reprezentând 93,04 la sută din totalul candidaților şi doar 984 femei, adică 6,96 la sută. Dintre acestea, numai 116 femei au devenit primari, majoritatea lor în comune – respectiv 109. Acest lucru înseamnă că la o sută de primari, doar trei sunt femei (3,64 la sută)”, a explicat președintele AEP. În opinia doamnei Ana Maria Pătru, sunt mai multe soluții pentru încurajarea participării femeilor în procesele electorale. „Împotriva discriminării de gen putem lupta cu arme legislative, cu instrumente instituționale, cu politici publice și chiar cu sancțiuni. Mai greu însă pot fi combătute mentalitățile și prejudecățile perpetuate în timp și acceptate chiar de femei, în multe cazuri. Este necesar să schimbăm percepțiile, atitudinile și comportamentele indivizilor. Bărbaţii, femeile, copiii au nevoie de educaţie setată pe drepturile omului şi pe o nouă înţelegere a valorilor fiinţei umane, indiferent de gen. Școala, familia, organismele electorale și societatea civilă pot combate stereotipiile de gen care blochează accesul femeilor în politică”. Președintele Autorității Electorale Permanente a anunțat că a propus Comitetului Executiv al ACEEEO un proiect prin care să fie mobilizate organismele electorale într-o campanie pe termen lung pentru eliminarea discriminării de gen și promovarea femeilor în politică. „Obiectivul imediat este să convingem mai întâi femeile de importanţa crucială a alegerilor şi de rolul pe care îl pot juca ele, fie în calitate de alegători, candidaţi, oficiali electorali sau observatori”, a concluzionat doamna Ana Maria Pătru.       Direcția comunicare și relații externe 05.09.2014
Alte articole: