Comunicat de presă



Comunicat de presă privind încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale din data de 5 iunie 2016

  Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reamintește competitorilor electorali că sâmbătă, 4 iunie 2016, ora 7:00, se încheie campania electorală a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, demarată în urmă cu 30 de zile. AEP face un apel către formațiunile politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți care participă la alegeri să respecte prevederile legale și să nu continue propaganda electorală după încheierea campaniei electorale. Precizăm că alegerile locale din data de 5 iunie 2016  sunt primele la care cheltuielile electorale ale competitorilor electorali vor fi rambursate de la bugetul statului. În acest sens, legiuitorul a introdus reguli stricte privind limitele contribuțiilor și cheltuielilor electorale, destinația acestora, propaganda electorală stradală fiind permisă doar sub forma afișelor electorale de anumite dimensiuni, amplasate în spații special amenajate. S-a spus că această campanie electorală a fost ternă, anostă, dar eu apreciez că a fost una decentă, în care competitorii electorali au înțeles să respecte noile reguli introduse prin Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniei electorale, republicată”, a declarat președintele AEP, Ana Maria Pătru, care a ținut să le transmită acestora mult succes în alegeri. O premieră la alegerile locale din acest an va fi utilizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, proiect ințiat de AEP și dezvoltat împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru prima dată, secțiile de votare vor fi monitorizate, iar cetățenii vor avea siguranța că votul lor nu va fi fraudat.   Direcția comunicare și relații externe 03.06.2016

Alte articole: