Comunicat de presă



Comunicat de presă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), ca urmare a consultărilor ce au avut loc ieri între Preşedintele României şi partidele parlamentare, precizează că sprijină realizarea soluţiilor legislative necesare în domeniul electoral.
privind poziția AEP ca urmare a consultărilor de la Cotroceni pe tema modificării legislației electorale Aceste soluţii trebuie să slujească interesului alegătorilor români din ţară și din diaspora. AEP este partenerul partidelor parlamentare în cadrul dezbaterilor ocazionate de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, elaborarea propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, fiind furnizorul constant de expertiză în domeniul electoral al Parlamentului României. Autoritatea Electorală Permanentă apreciază ca pozitiv mesajul transmis de partidele politice referitor la adoptarea cu celeritate a reformelor în domeniul legislaţiei electorale şi în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii pentru exercitarea votului cetăţenilor români din diaspora. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, declară: „Ne manifestăm deschiderea pentru dialog cu toţi cei interesaţi, actori politici sau reprezentanţi ai societăţii civile, pentru identificarea în timp util a mecanismelor necesare pentru  o mai bună organizare a alegerilor generale locale şi parlamentare din anul 2016. Susţinem că o bună organizare a alegerilor înseamnă un parteneriat între alegători şi instituţiile implicate în organizarea proceselor electorale.” Direcția comunicare și relații externe 21.04.2015  
Alte articole: