Comunicat de presă



Comunicat de presă privind premiile obținute de AEP în cadrul concursului Premiilor Electorale Internaționale (5 decembrie 2014, Cape Town – Africa de Sud)
      1Președintele Autorității Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, a primit distincția anului 2014 pentru activitatea de promovare a cooperării la nivel mondial în domeniul electoral, din partea Centrului Internațional pentru Studii Parlamentare (ICPS). Premiul a fost oferit în cadrul festivității Premiilor Electorale Internaționale, eveniment care a avut loc vineri, 5 decembrie, în Cape Town (Africa de Sud) și vine ca recunoaștere a rezultatelor deosebite înregistrate de AEP în dezvoltarea parteneriatelor pentru îmbunătățirea practicilor în domeniul electoral. Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă a primit premiul al II-lea la categoria „Egalitatea de gen” a concursului Premiilor Electorale Internaționale, ca urmare a activității instituției din România în promovarea drepturilor femeilor în domeniul electoral. Reamintim că AEP a organizat în anul 2014 două conferințe pe tema implicării femeilor în alegeri, evenimente care au reunit peste 300 de experți electorali din întreaga lume. 2În cadrul festivității au fost acordate premii pentru fiecare dintre primii doi câștigători ai celor nouă categorii, din totalul de 28 de nominalizări făcute de Centrul Internațional pentru Studii Parlamentare (ICPS). Autoritatea Electorală Permanentă adresează felicitări tuturor finaliștilor Premiilor Electorale Internaționale și își exprimă încrederea că toate aceste inițiative și proiecte recunoscute și premiate de ICPS contribuie la consolidarea democrației. Gala Premiilor Electorale Internaționale reprezintă o iniţiativă a Centrului Internațional pentru Studii Parlamentare (ICPS), prin intermediul căreia este recunoscută la nivel internaţional activitatea organismelor de management electoral din întreaga lume. Precizăm că nu este prima dată când activitatea AEP este recunoscută la nivel internațional, instituția fiind premiată de ICPS și în anul 2013, pentru realizări remarcabile în activitatea de promovare a participării la vot a tinerilor alegători.     08.12.2014 Direcția Comunicare și relații externe
Alte articole: