Comunicat de presă



Comunicat de presă privind deciziile adoptate de Adunarea Generală a Asociației Oficialilor Electorali Europeni
    Comitetul Executiv și Adunarea Generală a Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO) s-au reunit la București, în preziua celei de-a 23-a Conferințe anuale a ACEEEO, sub conducerea președintelui Asociaței, doamna Ana Maria Pătru, președinte al Autorității Electorale Permanente. Adunarea Generală a adoptat Raportul de activitate al Asociației pe anul 2013 și a analizat modul în care a fost implementat planul strategic al organizației pentru anul 2014. Membrii Comitetului Executiv au luat în discuție, iar Adunarea Generală a adoptat Carta Asociației Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB), care cuprinde obiective și principii de management electoral similare celor ale ACEEEO. Reamintim că România face parte, alături de Republica Coreea, Republica Dominicană, India, Canada şi Africa de Sud, din primul Comitet Executiv al A-WEB, constituit în 2013 din reprezentanţii principalelor organizaţii electorale regionale. Adunarea Generală a mai aprobat hotărârea privind organizarea și tematica viitoarei Conferințe anuale a Asociației, în 2015, an în care ACEEEO sărbătorește un sfert de secol de activitate. Pentru acest eveniment special, membrii Comitetului Executiv au propus o foaie de parcurs cuprinzând activitățile care vor marca aniversarea. Forul de conducere al ACEEEO a aprobat și o propunere privind derularea unui program de internship pentru masteranzii în politici electorale și administrative de la Școala Sant’ Anna de Înalte Studii din Pisa, Italia. În perioada 5-6 septembrie, la București vor avea loc lucrările celei de-a 23-a Conferințe anuale a ACEEEO. Informații despre program și participanți găsiți aici.           Direcția comunicare și relații externe 04.09.2014      
Alte articole: