(Română) Comunicat de presă



(Română) Comunicat de presă privind participarea reprezentanților Autorității Electorale Permanente la conferința „Rolul mass-media în combaterea discursului instigator la ură în contextul alegerilor europarlamentare”
  Autoritatea Electorală Permanentă (A.E.P.) informează că vicepreședintele AEP, domnul Dan Vlaicu și directorul Direcției de management, monitorizare și logistică electorală, domnul Daniel Duță, au participat miercuri, 7 mai 2014, la conferința „Rolul mass-media în combaterea discursului instigator la ură în contextul alegerilor europarlamentare”. co1Evenimentul organizat de Asociația E-Civis, în parteneriat cu AEP și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, face parte din proiectul „Discursuri electorale fără discriminare!”. Principalul obiectiv a fost acela de a crea un for de dezbatere cu privire la incidența discursului instigator la ură și discriminare în mass-media, în vederea identificării unor posibilități de reglementare în domeniu. „Pentru a echilibra cele două posibile extreme, respectiv discursul cenzurat și cel care incită la ură, avem nevoie să promovăm câteva norme. Acesta este și scopul proiectului „Discursuri electorale fără discriminare!”, iar astăzi vorbim nu doar despre responsabilitatea în discurs și dezbatere politică, ci și despre felul în care spațiul public, opinia publică, pot distorsiona mesajul într-un sens lipsit de siguranță. Autoritatea Electorală Permanentă și-a asumat un parteneriat ambițios. Ne-am propus ca împreună cu reprezentanții Asociației E-Civis și ai Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să analizăm contextul în care apare acest tip de discurs, efectele pe care le produce acesta și în mod deosebit politicile care pot să reducă atât discursul instigator la ură, cât și urmările acestuia”, a declarat vicepreședintele AEP, domnul Dan Vlaicu. Totodată, vicepreședintele AEP a amintit de faptul că Autoritatea Electorală Permanentă a realizat anul acesta o conferință pe tema participării femeilor în alegeri și în viața politică, prin care și-a propus încurajarea implicării femeilor în procesul electoral și combaterea discriminării pe criterii de gen în acest domeniu. „În cei 10 ani de activitate, Autoritatea Electorală Permanentă și-a exprimat mereu angajamentul de a sprijini eforturile altor state în organizarea de alegeri libere și corecte, prin facilitarea relaționărilor, construirea de sinergii și generarea de proiecte comune pentru promovarea democrației și a alegerilor credibile”, a mai precizat vicepreședintele AEP, domnul Dan Vlaicu. Autoritatea Electorală Permanentă va continua să dezvolte strategii de combatere a discursului instigator la ură și discriminare, încurajând proiecte similare celui în care și-a asumat parteneriatul împreună cu Asociația E-Civis și CNCD.     07.05.2014 Direcția Comunicare și relații externe
Alte articole: