Comunicat de presă privind precizările președintelui AEP legate de utilizarea datelor cu caracter personal ale alegătorilor români din străinătate exclusiv în procesele electorale

Comunicat de presă privind precizările președintelui AEP legate de utilizarea datelor cu caracter personal ale alegătorilor români din străinătate exclusiv în procesele electorale

 

Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, revine asupra repetatelor asigurări pe care le-a oferit în legătură cu utilizarea datelor cu caracter personal ale alegătorilor români din străinătate și precizează, din nou, că acestea sunt destinate exclusiv proceselor electorale.

În opinia președintelui AEP, informațiile potrivit cărora datele personale ale alegătorilor români din străinătate ar putea ajunge la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) sunt de natură să descurajeze exercitarea dreptului de vot de către aceștia.

„Registrul electoral, gestionat de AEP, cuprinde datele personale ale tuturor cetățenilor români cu drept de vot. Nu am pus, nu punem şi nu vom pune aceste date la dispoziţia niciunei entități a statului, cu excepția celor implicate în organizarea și desfășurarea proceselor electorale, deoarece instrumentele legale ne spun că nu avem voie”, a precizat președintele AEP.

Remintim că, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral sunt destinate exclusiv proceselor electorale. În cazul datelor cu caracter personal ale alegătorilor români din străinătate care se preînregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro, acestea sunt doar la dispoziția Autorității Electorale Permanente și a Ministerului Afacerilor Externe, precum și a Poștei Române, doar pentru aceste alegeri.

Mai precizăm că listele electorale permanente cu cetățenii români înregistrați ca alegători în străinătate se întocmesc doar pentru alegerile prezidențiale din acest an.

„Îi asigur pe toți românii din străinătate că datele lor sunt în siguranță și îi îndemn să continue să se înregistreze fără rezerve pe portalul www.votstrainatate.ro, recomandându-le să opteze pentru votul prin corespondență, ca modalitate sigură și comodă de vot la distanță, fără cozi, fără deplasări și fără costuri”, a subliniat președintele AEP.

 

 

 

 

Direcția comunicare

13.09.2019

Alte articole: