Comunicat de presă privind numărul cetățenilor români care au primit de la AEP adeverințele necesare participării la alegerile locale din țări membre ale Uniunii Europene

Comunicat de presă privind numărul cetățenilor români care au primit de la AEP adeverințele necesare participării la alegerile locale din țări membre ale Uniunii Europene

 

          Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că un număr de 117 cetățeni români – dintre care 114 rezidenți în Italia, doi în Spania și unul în Marea Britanie – au solicitat și au primit adeverințele necesare pentru a-și putea înscrie candidatura la alegerile locale din aceste țări.

         Adeverințele eliberate de AEP atestă faptul că, potrivit evidențelor autorităților române, solicitanții nu au nicio interdicție în ceea ce privește exercitarea drepturilor electorale și nici nu se află sub incidența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să fi fost condamnați la pierderea drepturilor electorale.

          Din cei 117 potențiali candidați români la alegerile locale din cele trei țări menționate,  84 sunt femei (72%)  și 33 sunt bărbați (28%), media de vârstă a acestora fiind de 38 de ani.

 

 

 

            Direcția comunicare și relații externe

            10.05.2018

Alte articole: