Comunicat de presă privind întâlnirea președintelui Autorității Electorale Permanente cu ambasadorul Tunisiei la București

Comunicat de presă privind întâlnirea președintelui Autorității Electorale Permanente cu ambasadorul Tunisiei la București

 

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, s-a întâlnit astăzi, la sediul Autorității, cu ambasadorul Tunisiei la București, Excelența Sa, doamna Raja Jhinaoui Ben Ali.

Doamna ambasador a transmis mesajul președintelui Instanței Superioare Independente pentru Alegeri din Tunisia, domnul Nabil Baffoun, a cărui propunere vizează încheierea unui parteneriat între cele două instituții.

Oficialul tunisian a arătat că Instanța Superioară Independentă pentru Alegeri din Tunisia urmărește, prin colaborarea cu AEP, câteva obiective esențiale, cum ar fi:

  • consolidarea și aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul gestionării competențelor, al schimbului de informații și de bune practici în organizarea și desfășurarea proceselor electorale;
  • acordarea de asistență tehnică și organizarea unor sesiuni de instruire a personalului;
  • organizarea unor vizite de studiu.

 

 

 

Direcția comunicare și relații externe

14.05.2019

Alte articole: