Comunicat de presă din data de 15 noiembrie 2012

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat astăzi, 15.11.20012, campania de promovare a prezenţei la vot. Intitulată “DĂ UN REFRESH LA FAZĂ GEN VOTEAZĂ”, campania se adresează în mod special tinerilor, cu intenţia de a conştientiza importanţa implicării în acest proces democratic.

Într-o serie de patru spoturi video şi patru audio, destinate radiourilor, AEP prezintă alegătorilor toate informaţiile relevante referitoare la procedura de vot. Unul dintre cele patru spoturi video este dedicat tinerilor care au împlinit 18 ani, cu intenţia de a-i determina să conştientizeze importanţa prezenţei la vot. Celelalte trei spoturi video prezintă informaţii de interes general despre alegeri şi procedura de vot.

Spoturile video şi audio ale campaniei pot fi descarcate de la adresa:

ftp://mof.roaep.ro

user: clip parola: 1234

Pe lângă clipurile cu informaţii de interes general şi cel destinat convingerii tinerilor să fie prezenţi la vot, campania mai cuprinde şi o serie de testimoniale ale unor tineri actori, cântăreţi, artişti care pledează, cu propriile argumente, pentru participarea la vot. Celor patru testimoniale semnate de – Vladimir Drăghia, Ana Odagiu, Cristian Niculescu şi Marta Banu li se vor adăuga pe parcursul derulării campaniei şi alte tinere voci care vor pleda pentru prezenţa la vot. Spoturile-trestimonial pot fi descăracte de la aceeaşi adresă ca şi celelate clipuri ale campaniei AEP.

De asemenea, www.genvoteaza.ro este pagina de web dedicată tinerilor care vor să înţeleagă importanţa votului lor. Aici se găsesc toate informaţiile privind porcedura de vot, spoturile video şi audio ale campaniei. Pagina va fi actualizată, permanent, până la finalul campaniei electorale, cu informaţii utile alegătorilor.

Această campanie vine în continuarea demersurilor făcute de Autoritatea Electorală Permanentă în ultimii ani în vederea conştientizării de către generaţia tânără a importanţei votului. În acest sens, Autoritatea Electorală Permanentă a dezvoltat site-ul primulvot.ro şi a realizat o serie de întâlniri cu tinerii în medii liceale din Bucureşti şi din restul ţării.

Lansarea camapaniei “DĂ UN REFRESH LA FAZĂ GEN VOTEAZĂ”a avut loc la librăria Cărtureşti din Bucureşti, în prezenţa conducerii AEP: doamna Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii, domnii Marian Muhuleţ şi Dan Vlaicu, vicepreşedinţii AEP şi domnul Kovacs Csaba Tiberiu, secretarul general.

Spoturile video au fost prezentate de actorul Ovidiu Niculescu iar obiectivele campaniei demarate de AEP au fost explicate de politologul Cristian Pîrvulescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia.

Domnul Cristian Pîrvulescu a salutat demersul Autorităţii Electorale Permanente şi a apreciat că tinerii sunt indiferenţi la politică nu numai în România, ci în întreaga lume pentru că au alte preocupări, dar în timpul crizei economice, tineretul este cel mai afectat”. El a susţinut că “societatea este rezultatul unui echilibru şi dacă tinerii nu participă la vot, atunci societatea va prezenta un semnal mult mai îmbătrânit, nu se vor regăsi şi vor protesta”. Preşedintele Pro Democraţia a mai spus despre tineri că, în cazul în care “se prezintă la vot, şansa de a modifica în mod rezonabil societatea este mult mai mare şi cred că ăsta este semnalul pe care trebuie să-l înţelegem”.

Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice

15.11.2012