Comunicat de presă

privind certificarea de către AEP a aplicațiilor informatice utilizate de BEC pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a certificat spre neschimbare și a pus la dispoziția Biroului Electoral Central și a competitorilor electorali aplicațiile informatice pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, îndeplinind astfel o atribuție a instituției stabilită prin Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 103 alin. (1) lit. u) din legea menționată, AEP certifică spre neschimbare, cu 10 zile înainte de data alegerilor, aplicaţiile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării şi le pune la dispoziţia partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale înscrise în competiţia electorală, la cererea scrisă a acestora.

 

Direcția comunicare și relații externe

03.12.2016