Comunicat de presă

privind termenul-limită de înscriere a mandatarilor financiari ai competitorilor electorali care participă la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reamintește competitorilor electorali care participă la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 că mai au la dispoziție două zile pentru înscrierea mandatarilor financiari, termenul expirând în data de 10 noiembrie 2016.

Menționăm că în ziua de 10 noiembrie 2016, programul de lucru al AEP este între orele 9.00 și 17.00.

Potrivit art. 34 alin. (12) al Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrarea mandatarului financiar se realizează în intervalul dintre momentul aducerii la cunoştinţă publică a datei alegerilor şi începerea campaniei electorale, făcându-se publică în presă sau pe pagina de internet a partidului.

Conform alin. (13) al aceluiași articol, la data înregistrării oficiale, mandatarul financiar primeşte de la Autoritatea Electorală Permanentă un cod unic de identificare al partidului politic sau al candidatului independent care va fi imprimat pe toate materialele de propagandă electorală aparţinând partidului politic sau candidatului independent pe care îl reprezintă.

Precizăm că, potrivit art. 34 alin. (1) din legea menționată, evidenţa contribuţiilor şi a cheltuielilor pentru campania electorală aparţinând partidelor politice şi candidaţilor independenţi este organizată exclusiv de către mandatari financiari.

 

Direcția comunicare și relații externe

08.11.2016