Comunicat de presă

privind numărul cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate înscrişi  în Registrul electoral

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face următoarele precizări în legătură cu numărul total de cetățeni români cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în străinătate și comunicat Biroului Electoral Central în data de 17 septembrie 2016:

Din totalul de 609.962 de cetățeni români înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în afara țării, datele referitoare la un număr 600.290 reprezintă importul de la Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în evidențele căreia aceștia sunt trecuți cu domiciliul în străinătate, având pașapoarte CRDS, (cu mențiunea „domiciliu în străinătate”) și figurând automat în Registrul electoral ca cetățeni români cu drept de vot în Circumscripția electorală nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Diferența de 9.672 o reprezintă cetățenii români cu domiciliul în România și reședința în afara țării. Dintre aceștia, 6.937 au optat pentru votul prin corespondență, iar 2.735 pentru votul la o secție de votare din apropierea locuinței.

Facem precizarea că fiecare cetățean român figurează o singură dată în Registrul electoral.

Autoritatea Electorală Permanentă ține să sublinieze că speculațiile vehiculate în spațiul public privind un presupus risc de fraudare a alegerilor în diaspora sunt neîntemeiate și că orice tentativă de vot multiplu va fi împiedicată de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, care va fi utilizat și în secțiile de votare din străinătate.

 

Direcția comunicare și relații externe

21.09.2016