Comunicat de presă



Comunicat de presă privind evenimentele internaționale pe tema noilor tehnologii în alegeri, organizate în România de Comisia de la Veneția în parteneriat cu AEP (București, 12-15 aprilie 2016)
    Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reamintește că România va găzdui în perioada 12-15 aprilie, pentru prima dată, două evenimente internaționale importante organizate de Comisia de la Veneția în parteneriat cu AEP. Ambele reuniuni au aceeași temă: folosirea noilor tehnologii în alegeri, dar și încrederea publică și provocările pentru organismele electorale. Prima ediție a Dezbaterii științifice a experților din domeniul electoral, cu titlul ”Legislația electorală și noile tehnologii: provocări legislative”, va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București, în zilele de 12-13 aprilie 2016. Cea de-a 13-a Conferință Europeană a Organismelor de Management Electoral va aborda tema ,,Noi tehnologii în alegeri: încrederea publică şi provocări pentru organismele electorale”. Acest eveniment va avea loc la Palatul Parlamentului, sala Nicolae Iorga, în perioada 14 – 15 aprilie 2016. La Conferința Europeană a Organismelor de Management Electoral au confirmat participarea peste 130 de invitați, dintre care peste 90 de experți și oficiali electorali străini, reprezentanți ai unor prestigioase instituții internaționale cu activitate în domeniul electoral, precum Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa/Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR), Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA), Asociația Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), Rețeaua de Competențe Electorale Francofone (RECEF), Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale  (IFES). Dezbaterile se vor concentra pe următoarele subteme:
  • Cadrul legislativ al utilizării noilor tehnologii în alegeri: implementarea standardelor internaționale;
  • Noi tehnologii utilizate în perioada preelectorală;
  • Noi tehnologii utilizate în ziua alegerilor și în procesul de numărare a voturilor.
Jurnaliștii vor avea ocazia să adreseze întrebări secretarului Comisiei de la Veneția, domnul Thomas Markert și președintelui AEP, doamna Ana Maria Pătru, în cadrul conferinței de presă din data de 14 aprilie 2016, de la ora 10:50 – 11:10. Accesul jurnaliștilor acreditați se face începând cu ora 9:00, pe la intrarea  A3S2. Dezbaterea științifică, prima dintr-o serie inaugurată de Comisia de la Veneția în parteneriat cu AEP, își propune să evidențieze tipurile de tehnologii care pot fi folosite în alegeri, etapele din timpul proceselor electorale în care este benefică utilizarea acestora și riscurile pe care le prezintă deschiderea legislației electorale către aplicarea noilor tehnologii. De asemenea, pe această temă vor fi prezentate studii de caz naționale referitoare la țări precum Austria, Germania, Brazilia, Estonia și România. La eveniment vor participa reputați specialiști din peste 15 țări și reprezențanți ai unor prestigioase organizații internaționale cu activitate în domeniul electoral, precum Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa/Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR), Rețeaua de Competențe Electorale Francofone (RECEF), Comunitatea Democrațiilor și Centrul Internațional pentru Studii Parlamentare (ICPS). Precizăm că accesul jurnaliștilor la dezbaterea științifică este liber. Atașat găsiți agenda celor două evenimente internaționale. Agenda Conferinței Europene a Organismelor de Management Electoral Agenda dezbaterii științifice Direcția comunicare și relații externe 11.04.2016
Alte articole: