Comunicat de presă



Comunicat de presă privind întâlnirile oficialilor AEP cu alegătorii români din străinătate
  Campania de informare pe tema modificărilor legislației electorale, derulată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru alegătorii români din afara țării, a intrat în cea de-a treia săptămână. După Austria, Spania, Qatar, Germania este următoarea țară în care oficialii AEP și ai Ministerului Afacerilor Externe se vor întâlni cu membrii comunităților de români din străinătate. În perioada 26 - 28 februarie 2016, vor avea loc întâlniri cu reprezentanții comunităților de români din Munchen și Bonn, la care va participa președintele AEP, Ana Maria Pătru. Discuțiile vor viza modificările aduse legislației privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, procedurile de înscriere în Registrul electoral și de exercitare a votului prin corespondență. În primele două săptămâni ale campaniei de informare, președintele AEP a participat la dezbateri organizate la Viena și Doha, iar vicepreședintele Autorității, Dan Vlaicu, a condus o delegație care s-a întâlnit cu românii din Madrid și Barcelona. Cu ocazia acestor întâlniri, reprezentanții comunităților de români au primit de la oficialii AEP și un set de materiale tipărite: ”Ghidul alegătorului român din străinătate”, pliantele ”Votezi. Expediezi. Contezi”, ”Expertul electoral” și ”Operatorul de calculator în secția de votare”. În legătură cu obiectivele acestor întâlniri cu românii din afara țării, președintele AEP a declarat: ”Obiectivul nostru este ca românii din străinătate să fie corect informați. Sunt multe noutăți în lege și de aceea este nevoie să le explicăm din timp. Cei cu care ne întâlnim vor deveni ei înșiși vectori de comunicare, împărtășind informațiile primite de la noi către toți ceilalți membri ai comunității românești. Pe termen scurt, obiectivul acestei campanii este să determine un număr cât mai mare de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate să se înscrie în Registrul electoral, pentru a putea vota în condiții mai bune decât în 2014”. În perioada următoare, Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au planificate alte 25 de astfel de întâlniri, care vor avea loc în capitale ale statelor europene și în localitățile cu o prezență românească semnificativă. Reamintim că AEP a demarat campania de informare a alegătorilor români din afara  țării încă de la începutul anului trecut, prin realizarea unor clipuri informative, care au fost postate pe site-ul instituției, pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de Youtube.   Direcția comunicare și relații externe 26.02.2016  
Alte articole: