Comunicat de presă

 

privind vizita întreprinsă la AEP de către Excelența Sa Doamna Riva Ganguly Das, Ambasador al Indiei în România
 

19_0a_2016

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a primit astăzi vizita Excelenței Sale Doamna Riva Ganguly Das, Ambasador al Indiei în România. Cu această ocazie, oficialul Indiei a avut o întrevedere cu președintele AEP, doamna Ana Maria Pătru.
Principala temă abordată în cadrul discuțiilor a vizat pregătirea Comitetului Executiv al Asociației Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB), care va avea loc în India, în perioada 22-23 februarie 2016 și la care România va fi reprezentată de președintele AEP.
Excelența Sa Doamna Riva Ganguly Das a felicitat România pentru preluarea președinției A-WEB, începând cu anul 2017 și i-a urat succes doamnei Ana Maria Pătru în viitoarea activitate de conducere a celei mai mari organizații a oficialilor electorali din lume, căreia India și România i s-au alăturat încă de la înființarea acesteia, în 2013.
Președintele AEP a declarat că România se pregătește cu pași repezi, încă de pe acum, pentru preluarea acestei înalte funcții în 2017, an în care țara noastră va găzdui cel de-al treilea summit al A-WEB, la care vor fi prezenți oficiali electorali din peste 100 de țări de pe toate continentele și reprezentanți ai unor prestigioase organizații internaționale cu activitate în domeniul electoral.
Ambasadorul Indiei a transmis doamnei Ana Maria Pătru disponibilitatea Comisiei Electorale din țara sa de a stabili o cooperare bilaterală cu AEP și de a realiza schimburi de experiență și bune practici în materie electorală.

 
Direcția comunicare și relații externe
19.01.2016