Comunicat de presă



Comunicat de presă privind elaborarea unor proiecte de hotărâri ale Autorității Electorale Permanente
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat și a lansat în dezbatere publică un număr de șapte proiecte de hotărâri pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (2) și ale art. 114 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare. Proiectele de hotărâri ale Autorității Electorale Permanente pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților sunt următoarele: 1. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea modelelor listelor electorale suplimentare care vor fi folosite la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților; 2. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea modelului extrasului de pe lista electorală permanentă și suplimentară care va fi folosit la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților; 3. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea modelelor, dimensiunilor şi condiţiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi folosite în secțiile de votare la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților; 4. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea modelului certificatului doveditor al alegerii senatorilor și deputaților; 5. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea modelelor ștampilelor electorale care vor fi folosite la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților; 6. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea modelului timbrului autocolant care va fi folosit la alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor; 7. Proiectul de hotărâre privind procedura de acreditare, precum și pentru aprobarea modelelor documentelor de acreditare şi ale ecusoanelor persoanelor acreditate la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților. Proiectele de acte normative menționate au fost publicate în data de 8 decembrie 2015 pe site-ul www.roaep.ro , la secțiunea „Legislație - Dezbatere publică” și pot fi consultate accesând linkul http://www.roaep.ro/legislatie/in-dezbatere-publica/. Observațiile și propunerile legate de cele șapte proiecte de hotărâri ale AEP pot fi transmise la adresa de e-mail office@roaep.ro , în termen de 15 zile calendaristice de la data afișării acestora. Direcția comunicare și relații externe 09.12.2015
Alte articole: