Comunicat de presă



Comunicat de presă privind situația operațiunilor efectuate în Registrul electoral în perioada ianuarie – iunie 2015
    Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, în primele șase luni ale anului 2015, au fost create 54 de noi secții de votare în 20 de județe, cele mai multe, în număr de 9, fiind situate în județul Iași. Astfel, în județul Vaslui au fost înființate 7 secții de votare, în județul Gorj 5 secții, în județele Vâlcea și Timiș câte 4, iar în județul Dolj 3 noi secții de votare. Au fost înființate câte 2 secții de votare în următoarele județe: Argeș, Bacău, Botoșani, Cluj, Constanța, Ilfov, Olt, Suceava. Câte o secție de votare a fost înființată în județele: Alba, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Prahova și în municipiul București. În aceeași perioadă, au fost efectuate 163.867 acțiuni de autentificare în Registrul electoral ale persoanelor autorizate de primari, prin dispoziție, să opereze în acest sistem. Media lunară a acestor autentificări este de 27.000. Totodată, au fost adăugate 137.937 documente de radiere. Această operațiune a fost realizată potrivit dispozițiilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale și a Legii administrației publice locale nr. 215/2001, care era în vigoare în perioada menționată. Această lege a fost abrogată în urma intrării în vigoare a Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. Potrivit prevederilor legale, radierea din Registrul electoral a unei persoane se face în caz de deces, pierdere a cetățeniei, interzicere a exercitării drepturilor electorale sau de punere sub interdicție și se realizează în cel mult 24 de ore de la data luării la cunoștință de către primari a cazurilor care impun radierea. Cele mai multe radieri au fost efectuate în municipiul București (11.249) și în județele Dolj (5.576) și Cluj (5.506). Cele mai puține acțiuni de radiere a alegătorilor au fost realizate în județele Covasna (1.206), Tulcea (1.515) și Sălaj (1.582). Potrivit Legii nr. 35/2008, Autoritatea Electorală Permanentă administrează Registrul secțiilor de votare din țară, care reprezintă o bază de date centralizată privind delimitarea, numerotarea, sediile și dotarea secțiilor de votare. Delimitarea secțiilor de votare din țară și stabilirea sediilor acestora se actualizează anual până cel mai târziu la data de 1 martie, de către primari, prin dispoziție, potrivit prevederilor art. 18 alin (2) al acestei legi. După data de 1 martie a fiecărui an, modificările pot fi efectuate numai cu avizul de conformitate al Autorității Electorale Permanente. Vă prezentăm, în continuare, situația modificărilor efectuate în ceea ce privește delimitarea secțiilor de votare și a sediilor secțiilor de votare. În primele 6 luni ale anului 2015, pe teritoriul României au fost efectuate 8.834 de acțiuni de adăugare, modificare și ștergere a delimitărilor secțiilor de votare. Cele mai multe astfel de acțiuni au fost efectuate în luna februarie 2015, respectiv 8.391, iar cele mai puține în luna mai 2015, în număr de 7. La nivel de județ, cele mai multe adăugări, modificări și ștergeri ale delimitărilor au fost efectuate în județul Olt (2.094), iar în Ialomița, cele mai puține (o singură acțiune). În ceea ce privește modificarea sediilor secțiilor de votare, inclusiv corectarea denumirii acestora, vârful operațiunilor la nivel național a fost atins în februarie 2015, respectiv 4.708, dintr-un total de 5.208. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reamintește că, potrivit legii, înregistrarea şi actualizarea datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul electoral și arondarea acestora la secțiile de votare se realizează, în mod permanent, de către primari sau de către persoane autorizate de primari, prin dispoziţie, cu sprijinul filialelor şi al birourilor Autorităţii Electorale Permanente. Persoanele autorizate de primari, prin dispoziție, operează direct în Registrul electoral, pe baza documentelor oficiale prezentate de persoana interesată sau comunicate de autorități, potrivit atribuțiilor ce le revin conform legii. Numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral a cunoscut fluctuații în prima jumătate a anului 2015 ca urmare a operațiunilor curente efectuate de persoanele autorizate în Registrul electoral și în funcție de importurile de date de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.   Vă prezentăm mai jos situația lunară pentru perioada ianuarie - iunie 2015 privind evoluția numărului de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral:   - 31 ianuarie 2015 – 18.159.151 cetățeni cu drept de vot; - 28 februarie 2015 – 18.176.080 cetățeni cu drept de vot; - 9 martie 2015 - 18.267.357 cetățeni cu drept de vot; - 2 aprilie 2015 - 18.265.561 de cetățeni cu drept de vot; - 5 mai 2015 - 18.260.276 de cetățeni cu drept de vot; - 3 iunie 2015 - 18.261.016 cetățeni cu drept de vot; - 13 iulie 2015 - 18.269.517 cetățeni cu drept de vot.   Anexa 1 – reprezintă graficul acțiunilor de creare a secțiilor de votare la nivel național Anexa 2 – reprezintă graficul acțiunilor la nivel național de radiere a alegătorilor din Registrul electoral Anexa 3 – reprezintă graficul acțiunilor de adăugare, modificare și ștergere a delimitărilor secțiilor de votare la nivel național Anexa 4 – reprezintă graficul acțiunilor de modificare a sediilor secțiilor de votare la nivel național   Direcția comunicare și relații externe 10.08.2015  
Alte articole: