Comunicat de presă

privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral

la data de 9 martie 2015

 

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reamintește faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii  nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare,înregistrarea şi actualizarea datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul electoral se realizează, în mod permanent, de către persoane autorizate de primari, prin dispoziţie, cu sprijinul filialelor şi birourilor Autorităţii Electorale Permanente.

Lista unităților administrativ-teritoriale cu numărul aferent de alegători, valabil la data de 9 martie 2015, poate fi consultată aici.

Foarte important este faptul că, față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă pe această temă, numărul total de alegători a scăzut cu 54.155 cetățeni cu drept de vot. Astfel, la data de 12.09.2014, erau înregistrați pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din data de 16 noiembrie 2014 un număr de 18.321.512 cetățeni români cu drept de vot, iar la data 9 martie 2015, în Registrul electoral sunt înscrişi 18.267.357 cetățeni cu drept de vot.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent localităților conduse de aceștia și a unui import de date programat de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Găsiți aici numărul total de alegători pe categorii de vârste, mediu (urban/rural), valabil la data de 9 martie 2015.

 

Precizăm că:

Anexa 1 cuprinde numărul total de alegători valabil la data de 9 martie 2015, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa 2 cuprinde numărul total de alegători valabil la data de 9 martie 2015, aferent fiecărei localități.

 

Direcția comunicare și relații externe

09.03.2015